Politic

PNL sabotat din interior

Liberalii asteapta nerabdatori sa preia guvernarea si spera ca acest moment este foarte aproape, dar problemele interne se pare ca sabotează din plin acest plan.
 
PNL
 
Surse din PNL au explicat că, în acest moment, cel puțin 8 parlamentari din alte partide sunt intelesi cu cei care au putere de decizie si deci sunt pregătiți să treacă cu arme și bagaje la PNL. Daca la centru totul e bine si frumos, problemele apar in teritoriu, unde membrii mai vechi nu sunt tocmai incantati de perspectiva de avea noi colegi, plecati din alte partide. ”Avem parlamentari din toate partidele care sunt pregatiti sa vina la noi, dar problema este în teritoriu. Cei de acolo nu spun direct că nu-i primesc, dar organizează un comitet de primire atât de ‘călduros’ că nu-ți vine să stai la masă cu ei”, au precizat surse din PNL.
 
Constienti ca intre planul lor de la Bucuresti si situatia reala din teritoriu exista o mare diferenta, Vasile Blaga si Alina Gorghiu, cei doi co-presedinti ei PNL, au început un turneu prin organizațiile PNL, iar una dintre misiuni este armonizarea problemelor din plan local.
Una dintre soluțiile găsite de liberali ar fi ca traseiștii să fie îngrămădiți toți la organizația de București, dar acestia își doresc să treacă în organizația județeană de care aparțin, tocmai pentru a forța o candidatură la alegerile din 2016. In mod firesc, membrii cu state vechi in PNL nu vad cu ochi buni faptul ca cei nou-veniti ar putea sa le ia locurile pe lista de alegeri de anul viitor si, din acest motiv, ei submineaza, actionand tacit, afluenta de oportunisti care vor sa intre acum in PNL.
blank