Liberalii au transmis că PNL a boicotat şedinţa de joi a Biroului permanent pentru că este dominată de majoritatea PSD. „Spre deosebire de alţii, noi nu avem încredere în PSD şi azi există riscul ca iniţiativa să fie respinsă. Nu putem permite PSD să continue ticăloşiile în Parlament! PNL nu poate fi de acord să dea gir PSD pentru a recăpăta controlul asupra Senatului, prin compunerea Biroului Permanent, respectiv să permită ca toate măsurile Guvernului să fie răstălmăcite, compromise, denaturate în acest Parlament expirat şi ilegitim”, mai argumentează liberalii.

„PNL a boicotat şedinţa conducerii Senatului dominată de majoritatea PSD pentru că vrea ca Iniţiativa Fără Penali să fie adoptată! În acest moment, PSD – «groparul justiţiei», autorul OUG 13, ar respinge acest proiect de revizuire a Constituţiei, care amintim că trebuie să fie votat de două treimi din parlamentari. Majoritatea toxică PSD din Senat (nu mai puţin de jumătate din senatori sunt în momentul de faţă membri PSD) de-abia aşteaptă să voteze împotriva proiectului «Fără penali»!”, arată o postare de joi pe pagina de Facebook a PNL.

„PNL garantează adoptarea iniţiativei «Fără penali» şi a propunerii de revizuire a Constituţiei în conformitate cu referendumul pe justiţie iniţiat de Preşedintele României, în data de 26 mai 2019 şi votat de peste 6 milioane de români. Acest lucru se va întâmpla odată cu învestirea noului Parlament! Spre deosebire de alţii, noi nu avem încredere în PSD şi azi există riscul ca iniţiativa să fie respinsă. Nu putem permite PSD să continue ticăloşiile în Parlament! PNL nu poate fi de acord să dea gir PSD pentru a recăpăta controlul asupra Senatului, prin compunerea Biroului Permanent, respectiv să permită ca toate măsurile Guvernului să fie răstălmăcite, compromise, denaturate în acest Parlament expirat şi ilegitim”, a conchis sursa citată.

Biroul permanent al Senatului nu a întrunit cvorum necesar pentru a desfăşura şedinţa de joi programată la ora 12.00. Prin urmare, iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice” nu va mai intra la vot într-un plen al forului legislativ, aşa cum a solicitat liderul senatorilor USR Radu Mihail.

PSD, PNL şi UDMR au boicotat şedinţa de BP convocată de USR la ora 12.00. În acest moment la Senat are loc o sindrofie cu membrii Biroului permanent şi diplomaţi pentru a prezenta şantierul «Grădinile Senatului»”, a arătat USR într-un anunţ de presă.

Potrivit unui comunicat de presă al Senatului, joi are loc ceremonia oficială de prezentare şi plantare a lalelei „Tulipa Uranus”, o varietate nouă de lalea creată şi dedicată proiectului „Grădinile Senatului – Memorial Uranus”, eveniment organizat de instituţie cu sprijinul Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în România.

Au participat la Biroul permanent de joi doar preşedintele Senatului Robert Cazanciuc şi senatorul USR George Dircă, au declarat surse politice pentru News.ro.
Senatul nu a avut miercuri cvorumul de minim 68 de senatori pentru a desfăşura plenul şi vota asupra acestei iniţiative cetăţeneşti.


Citeste si...
Mandat european de arestare pe numele Elenei Udrea