Senatorul PNL Florin Cîţu a afirmat, sâmbătă, că PSD va introduce, de anul viitor, măsuri de austeritate şi nu va mai aplica Legea salarizării unitare, notează Mediafax.

Liberalul prezintă în acest sens un document trimis CE prin care coaliţia de guvernare promite îngheţarea salariilor în sectorul bugetar în 2019.

„PSD i-a trădat şi i-a minţit pe români. România în criză economică-PSD introduce măsuri de AUSTERITATE în 2019! Într-un document trimis Comisiei Europene PSD +ALDE promit îngheţarea salariilor în sectorul bugetar în 2019 la nivelul din Decembrie 2018. PSD +ALDE NU MAI APLICĂ LEGEA SALARIZĂRII UNITARE (astfel recunosc falimentul programului de guvernare)!”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, pe Facebook, postarea fiind însoţită de un extras din documentul trimis către CE.

Liberalul a adăugat că, prin promisiunea făcută de PSD-ALDE în documentul transmis Comisiei Europene, coaliţia va tăia de fapt salariile cu echivalentul ratei inflaţiei.

 
 

„Asta înseamnă că salariile sunt TĂIATE cu echivalentul ratei inflaţiei. În plus creşterea dobânzilor va tăia şi mai mult din puterea de cumpărare. În poza măsurile pe care PSD promite că le va lua la construirea bugetului pentru 2019. Este clar că legea pensiilor este doar o minciună. Nu sunt bani pentru aplicarea legii salarizării unitare şi PSD+ALDE mint că dublează pensiile”, a explicat senatorul PNL.

Citeste si...
Halep a avut nevoie de fizioterapeut. Vezi ce a pățit

Florin Cîţu a mai anunţat că în următoarele zile va face public un raport asupra situaţiei economice din ţară.

Legea salarizării personalului bugetar a fost adoptată de Camera Deputaţilor, for decizional, la începutul lunii iunie a anului 2017, în perioada Cabinetului Grindeanu.