Featured, Politic

PNL avertizează că toţi infractorii vor scăpa basma curată după modificările făcute de comisia Iordache

Comisia lui Iordache a votat pentru amnistia VIP-urilor, de care vor beneficia toţi infractorii care cer rejudecarea în completurile de 5 judecători, pentru că faptele mai vechi de 9 ani vor fi prescrise, declară prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.

„Comisia lui Iordache a votat pentru AMNISTIA VIP-urilor! Comisia Iordache s-a reactivat brusc după mai bine de 4 luni. La turaţie maximă, PSD-ALDE au votat: reducerea termenelor de prescripţie de la 8 la 6 ani; reducerea termenelor speciale de prescripţie de la 16 la 9 ani. De aceste ‘CADOURI LEGALE’ vor beneficia toţi infractorii care cer rejudecarea în completurile de 5 judecători, pentru că faptele mai vechi de 9 ani vor fi prescrise”, afirmă Raluca Turcan, informează News.ro.

Prim-vicepreşedintele PNL aminteşte că sunt „nume grele” care au suferit condamnări, cu confiscarea averii şi care vor scăpa cu dosarul albit şi banii în conturi. „Frăţia corupţilor e puternică şi acţionează la ordin. La ordinul direct al lui Liviu Dragnea. Florin Iordache a rezolvat, prin vot în Comisie, ceea ce nu au reuşit avocaţii lui Dragnea, Tudorel Toader sau Viorica Dăncilă”, mai afirmă Turcan.

Ea precizează că PNL a propus suspendarea şedinţei şi aşteptarea punctelor de vedere de la Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi de la GRECO, precum şi votul românilor la referendumul din 26 mai.

Comisia specială a Parlamentului s-a reunit marţi pentru a dezbate proiectele de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală. La şedinţă a venit şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, căruia Florin Iordache i-a reproşat că a venit neinvitat şi că nu a dat OUG pentru Codurile penale.

blank