Primăria Municipiului București, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, în colaborare cu Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, organizează, în perioada 17- 18 noiembrie 2017, Târgul de Joburi 2017.

   Evenimentul va avea loc în incinta Spaţiului Expoziţional al Institutului Naţional de Statistică, situat pe Bulevardul Libertăţii, nr.16, în intervalul orar 10:00- 18:00.

   Primarul General, Gabriela Firea: „Prin organizarea acestui târg de joburi, Primăria Capitalei îşi propune să angajeze oameni competenţi pentru ocuparea posturilor aflate în portofoliul celor douăzeci şi două de Companii Municipale. Este important de stiut ca acest târg se adresează atât persoanelor cu studii superioare, cât și celor cu studii medii, asa ca ii invit pe toti cei care sunt în căutarea unui loc de munca să participe la evenimentul organizat de noi, pentru a ocupa unul dintre cele peste 2.000 de locuri de muncă disponibile”.

   Intrarea la Târgul de Joburi organizat de Primăria Capitalei este liberă, iar pentru buna orientare a candidaţilor, reprezentanţii Centrului pentru Tineret şi ai ANOFM vor fi la dispoziţia acestora pe tot parcursul evenimentului.

   Pentru detalii suplimentare accesaţi pagina web a Centrului pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, www.ctmb.eusau  pagina de Facebook a evenimentului, https://www. facebook.com/TargdeJoburiBucur ești/

Citeste si...
Bombonica Dragnea, audiată la DNA, în ancheta "Brazilia", după investigaţia Rise Project