Administratie Locala

PMB inaugurează Casa memorială “Dinu Liptatti”

Primaria Municipiului Bucuresti inaugureaza luni, 19 martie, ora 19:00, Casa memoriala „Dinu Lipatti”, care va gazdui pe parcursul saptamanii viitoare cea de-a doua editie a festivalului “I love Lipatti”.

La propunerea Primarului, General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat, in septembrie 2017, infiintarea Centrului Cultural Casa Artelor „Dinu Lipatti”, in semn de omagiu pentru artistul de geniu Dinu Lipatti, tinand cont ca in anul 2017 s-au implinit 100 de ani de la nasterea acestuia.

Noul centru isi are sediul chiar in casa in care artistul a trait si a creat, pe bulevardul Lascar Catargiu nr. 12. Aceasta a fost inchiriata de Primaria Municipiului Bucuresti si va fi introdusa in circuitul cultural al Capitalei.

Ideea proiectului Casa Artelor „Dinu Lipatti” apartine regizoarei Alice Barb, director fondator al acestei institutii si presupune crearea unui centru cultural ce va avea ca scop organizarea de festivaluri, concerte si manifestari cultural- educative, publicarea unor lucrari de specialitate, partituri sau alte materiale care au legatura cu viata si activitatea lui Dinu Lipatti. Noul centru cultural va  elabora, de asemenea, studii si publicatii care sa puna  in valoare  patrimoniului spiritual reprezentat de opera marelui muzician roman si transformarea lui intr-un brand de tara in conditiile constientizarii acestuia pe plan intern si international, actiuni ce vor dezvalui valoarea incontestabila pe care Dinu Lipatti o are pentru cultura romaneasca.

Tot luni, odata cu inaugurarea casei memoriale, va avea loc si deschiderea celei de-a doua editii a Festivalului „I Love Lipatti”, ce se va desfasura perioada 19 – 25 martie 2018.

Festivalul „I Love Lipatti” se inscrie in seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri si omagiaza, de asemenea, personalitatea pianistului roman de geniu Dinu Lipatti.

In cadrul evenimentului, cei prezenti vor putea admira expozitia „Dinu Lipatti 1917-1950”, alcatuita din 20 de fotografii cu familia, profesorii, prietenii acestuia.

Incepand cu ora 20:00, soprana Irina Iordachescu, tenorul Lucian Corchis, actrita Daniela Nane si pianista Madalina Pasol vor sustine un moment artistic, Integrala liedurilor Dinu Lipatti.

In perioada 21-23 martie, vor avea loc conferinte despre viata si creatia lui Dinu Lipatti sustinute de catre Prof. Univ. Dr. Grigore Constantinescu („Walter Legge despre Dinu Lipatti”), Prof. Univ. Dr. Dan Dediu („Despre pianistica lui Dinu Lipatti”), Lector Univ. Dr. Irina Hasnas („Dinu Lipatti – Predecesori si urmasi”), jurnalistul Marius Constantinescu („Dinu Lipatti. Schita pentru un anti-brand”).

Nota:  Cunoscut mai mult in strainatate decat in propria tara, supranumit „al doilea Enescu” si comparat, nu de putine ori, cu Mozart, Dinu Lipatti este perceput la nivel international drept unul dintre simbolurile culturii romanesti. Desi destinul a facut ca marele nostru muzician sa se stinga din viata la varsta de doar 33 de ani, activitatea sa concertistica fulminanta desfasurata in intreaga Europa, precum si invitarea sa ca Profesor Emerit la Conservatorul din Geneva, desemnarea de catre BBC Music Magazine ca unul dintre cei mai buni 10 pianisti care au existat vreodata alaturi de Liszt si Rachmaninov, sunt elemente de natura sa convinga de anvergura geniului sau muzical.

Pentru informatii despre programul integral al Festivalului „I Love
Lipatti”  si detalii despre accesul la evenimente si rezervari va rugam sa accesati urmatorul link:

https://www.facebook.com/Casa-Artelor-Dinu-Lipatti-931943986982043/

Parteneri media: TVR, B1 TV, Național TV, Observator Cultural, Agerpres, Radio București FM, Național FM

blank