Actualitate, Featured

PMB: Familiile din blocurile cu risc seismic vor fi mutate

În curând 86 de familii care locuiesc în clădiri încadrate la risc seismic vor fi mutate de PMB până ce va fi finalizată reabilitarea acestora. Primele 22 de familii se vor muta săptămâna viitoare. Primăria Capitalei a finalizat amenajarea a 86 de apartamente aflate în cele două blocuri gemene din Piaţa Naţiunilor Unite, conform gândul.ro

Blocurile gemene au trecut recent din administrarea Administraţiei Fondului Imobiliar în cea a Companiei Municipale Consolidări.

„Aceste apartamente sunt de necesitate pentru proprietarii care se vor muta din clădirle care intră în consolidare. Primii proprietari sunt cei de pe strada Biserica Enei 14, urmând cei de la Spătarului 36 şi cei de la Ştirbei Vodă 16. În ceea ce priveşte relocarea celor din Biserica Enei, aceasta va începe săptămâna viitoare, când se vor muta 22 de familii. Costurile sunt suportate de Primăria Capitalei, iar apartamentele pe care le-am găsit aici erau într-o stare deplorabilă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marius Coajă, consilier al primarului general şi coordonatorul Companiei Consolidări.

Potrivit lui Coajă, reabilitarea apartamentelor a constat în zugravrală, tâmplărie, intervenţii la balcoane, la instalaţiile electrice şi sanitare.

„Costurile sunt undeva între 2 şi 3 milioane de lei. Chiria celor care vor locui aici este modică, de 200 de lei, plus utilităţile. Noi estimăm că aceste consolidări vor dura între un an jumătate şi doi ani jumătate. Sunt familii care sunt exceptate prin lege să plătească consolidările, pentru că au un venit mic. De asmenea, sunt familii care plătesc 50%, iar cei cu venituri mai mari platesc 100% pe o perioadă de 25 de ani, în rate fără dobândă”, mai susţine Marius Coajă.

blank