Administratie Locala, Featured

PMB: A fost demarata Campania de Curatenie de Primavara si au fost luate masurile necesare pentru intampinarea Sarbatorilor Pascale

Primaria Municipiului Bucuresti, prin directiile si institutiile cu responsabilitati in domeniu, a demarat, la inceputul acestei luni, Campania de Curatenie de Primavara, prin intensificarea si accelerarea actiunilor de salubrizare la nivelul celor sase sectoare ale Capitalei.

In acest sens, operatorii de salubrizare au inceput in data de 2 aprilie programele de spalare a arterelor principale, a celor cu trafic RATB si a celor cu obiective sociale (inclusiv parcari, trotuare si semne de circulatie), aceste operatiuni fiind efectuate atat in prima parte a zilei, in intervalul 8.00-14.00, cat si pe parcursul noptii, in intervalul 22.00-05.00.

Astfel, operatorii de salubrizare vor actiona prin maturarea mecanizata a arterelor si spalarea zonei separatoarelor de trafic, dar si prin salubrizarea terenurilor virane pe care sunt formate depozite necontroate de deseuri.

O alta masura care va fi implementata in  cadrul acestei campanii se refera la curatarea, refacerea si inlocuirea dotarilor stradale specifice deteriorate: cosuri de deseuri, containere colectare separata etc.

Avand in vedere Sarbatorile Pascale, o atentie sporita se va acorda salubrizarii corespunzatoare in zona lacaselor de cult, atat inaintea sarbatorilor, cat si in perioada imediat urmatoare.

Masuri pentru siguranta publica in zona bisericilor si in Centrul Istoric

Ca si in anii trecuti, pentru mentinerea ordinii publice, Politia Locala a Municipiului Bucuresti va dubla numarul misiunilor de patrulare la care vor participa politisti locali din cadrul serviciilor de Ordine Publica, Circulatie, Interventii. Misiunile vizeaza combaterea faptelor antisociale atat in centrul Capitalei, dar si in apropierea marilor biserici.
Totodata, zona Patriarhiei, Centrul Istoric si anumite zone cu potential de risc infractional vor fi supravegheate atat de agentii locali, cat si de sistemul de monitorizare video al Politiei Locale a Municipiului Bucuresti.

In noaptea de Inviere, echipajele P.L.M.B. vor asigura mentinerea fluidizarii traficului si prevenirea producerii unor evenimente care ar putea pune in pericol siguranta publica.

In tot acest timp, pentru sesizari sau reclamatii, bucurestenii pot apela numarul Dispeceratului Politiei Locale a Municipiului Bucuresti – 021/ 9752.

RATB va avea program special

In perioada sarbatorilor de Paste, transportul public de suprafata gestionat de Regia Autonoma de Transport Bucuresti va functiona astfel:

In ,,Vinerea Mare”, pe data de 06 aprilie 2018, liniile de transport vor functiona dupa un program corespunzator unei zile de sâmbata, suplimentat cu 30%.

In ,,Noaptea de Inviere”, 07 aprilie spre 08 aprilie 2018, liniile de noapte care converg catre zona centrala a Capitalei si anume: N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121, precum si linia de tramvai 41, vor circula pe intreg parcursul noptii pentru preluarea calatorilor care vor participa la slujba speciala ocazionata de sarbatorirea Pastelui Ortodox.

 In prima si a doua zi de Paste, duminica (08.04.2018) si luni (09.04.2018), liniile de transport public de suprafata vor functiona conform programului de circulatie corespunzator unei zile de duminica.

In ceea ce priveste asigurarea curateniei, igienei si a confortului calatorilor in mijloacele de transport public, au fost dispuse o serie de masuri care vizeaza spalarea si degresarea caroseriei parcului RATB, verificarea sistemului de aerisire si ventilatie, precum si a instalatiei de climatizare, repararea si revopsirea vehiculelor care necesita acest lucru sau dezinfectarea barelor si a manerelor de sustinere.

Tot in aceasta perioada, Administratia Strazilor a demarat o serie de lucrari de intretinere si curatare a pasajelor aflate in administrare, prin spalarea placajelor, vopsirea bordurilor, inlocuirea corpurilor de iluminat, inlocuirea stalpilor de cauciuc sau curatarea camerelor video.

Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement va actiona pentru salubrizarea si igienizarea parcurilor si aliniamentelor stradale pe care le administreaza, pentru toaletarea arborilor, vopsirea mobilierului urban, refacerea spatiilor destinate pasarilor si animalelor de companie, dar si pentru curatarea fantanilor aflate in administrare, in vederea punerii lor in functiune.

blank