Cauza? Linşajul din emisiunea lui Gâdea!

Pora (2)

Consiliul Naţional al Audiovizualului a stabilit astăzi sancţiunea pe care o va aplica Antenei 3, pentru emisiunea „Sinteza Zilei”, din 14 ianuarie, emisiune în care şapte jurnalisti au fost supuşi unui adevarat linşaj mediatic.

Atunci jurnalista Andreea Pota a fost batjcorită, fiind filmată când mânca un cârnat, iar pe fundalul imaginilor se auzeau grohăieli si „suge…, suge…”, iar astăzi CNA au decis sancţionarea postului de televiziune cu amendă de 50.000 de lei.

Au votat „pentru” amendă Florian Caprea, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Lorand Tudoş, Cristian Mititelu şi Laura Georgescu.

În şedinţa CNA din 21 ianuarie, patru dintre cei şapte ziarişti atacaţi sistematic de trustul lui Voiculescu au purtat o discuţie cu membrii Consiliului pe tema degradării mediului audiovizual, a capacităţii CNA de a stăpâni situaţia într-un an electoral, dar şi a faptului că neaplicarea cu seriozitate a legii duce la derapaje.

Introducerea discuţiei pe agendă, în ultimul moment, a generat controverse între membrii Consiliului, unii susţinând, în funcţie de simpatiile politice, că mai sunt derapaje similare şi la alte posturi.

Aflaţi la CNA, Robert Turcescu, Dan Andronic, Mircea Marian şi Silviu Sergiu au atras atenţia că în emisiunea incriminată s-a produs „cel mai violent linşaj mediatic” şi au subliniat faptul că atacurile la persoană nu au legătură cu jurnalismul.

Grohăieli de porc, fraze scoase din context, accentuarea până la ridicol a unor banale greşeli şi jigniri, toate au fost demers „jurnalistic” în „Sinteza zilei” din 14 ianuarie. În plus în emisiunea lui Mihai Gâdea s-au făcut atacuri legate de aspectul fizic al Andreei Pora, pe lângă comentarii au fost difuzate imaginii cu jurnalista mâncând la o recepţie şi alăturarea chipului său cu apoteoticul „suge…, suge…”.

 

Citeste si...  Antonescu recunoaşte că negocierile cu PPE au început înaintea alegerilor europarlamentare