Actualitate, Featured

Ploi, vijelii şi grindină ÎN TOATĂ ŢARA. Avertisment meteo până vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică şi ploi în cantităţi însemnate pentru Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi în zonele de munte, valabilă PÂNĂ VINERI DIMINEAŢA.

Potrivit ANM, în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină.

Îndeosebi în zona de sud-vest şi în zona montană, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metrul pătrat şi pe arii restrânse 60 – 80 de litri pe metrul pătrat.

În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe suprafeţe mici, în special pe parcursul zilei de joi, 14 iunie.

Atenţionarea ANM este valabilă de miercuri de la ora 14 până vineri dimineaţa, la ora 8.

blank