Actualitate, Stiri

Plecări din DNA, peste 100 de dosare vor ieși pe scenă

Câteva informații, fără nici o judecată de valoare, fără sensul că ceea ce se întîmplă este bine sau rău. Doar informații. Le marcăm ca atare pe cele confirmate și pe cele neconfirmate încă.

dna_directia_nationala_anticoruptie__b6q_64976800_16953900_87433200_90689600

1. CONFIRMAT: În ultimele luni, a avut loc un proces silențios de plecări de procurori importanți din DNA. Pentru că renunțările n-au fost în bloc, ele n-au fost remarcate de media.

”Simpatici sau antipatici, uneori în relații reci chiar între ei, deci fără să alcătuiască o tabără împreună, mai mulți procurori importanți au dispărut din schema instituției într-o perioadă scurtă de timp”, spune cineva care cunoaște bine instituția.

”Da, așa e, au plecat mulți! Iar după pensionarea Mariana Alexandru, adjuncta Secției a II-a, acum în instituție circulă tot mai insistent varianta plecării, în decembrie, a lui Gheorghe Popovici, șeful Secției a I-a a DNA, cea de combatere a corupției”, confirmă o sursă din interior.

Popovici e cel care l-a înlocuit pe Lucian Papici. Întrebat acum cîteva zile de către conducere dacă ar vrea să revină ca șef de secție în cazul plecării lui Popovici, Papici ar fi declinat propunerea.

O altă plecare despre care se vorbește este cea a lui Ion Alexandru, șeful Secției de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari și soțul Marianei Alexandru.

2. NECONFIRMAT: Se încearcă înlocuirea Laurei Codruța Kovesi cu Claudiu Dumitrescu, șeful secției a II-a.

Dumitrescu a venit în DNA recent, fiind numit pe 23 iulie 2013 ca șef de secție, și ar fi fost opțiunea lui Victor Ponta în negocierile cu Traian Băsescu, atunci cînd s-a stabilit echipa de conducere de după plecarea lui Daniel Morar.

3. CONFIRMAT: Procurori special aduși de la Craiova se ocupă de mai multe dosare în care apare numele Elenei Udrea.

Pe fondul plecărilor, structura centrală a fost întărită cu procurori din teritoriu. Cîtorva procurori anticorupție de la serviciul teritorial Craiova, condus de Cosmin Croitoru și Florentina Lungu, li s-au delegat dosarele în care apare numele Elenei Udrea.

Elena Udrea ar fi fost înregistrată discutînd la telefon cu Gheorghe Ștefan chiar de către SRI, cu care DNA a lucrat în dosarul afacerilor primarului din Piatra Neamț.

4. CONFIRMAT: Peste 100 de dosare vor deveni publice în perioada următoare. Dincolo de cazurile deja comunicate opiniei publice și celor urmăriți penal, DNA are un număr mare de dosare în care se fac cercetări avansate și care vor intra pe linie dreaptă la finalul lui 2014 și începutul lui 2015.

5. NECONFIRMAT: Numele lui Sebastian Ghiță ar putea apărea legat de dosarul EADS.

Afacerile din IT ale patronului România TV au intrat și ele în vizor. Fie prin numele fratelui său, fie prin cel al apropiaților, procurorii cercetează implicarea lui Ghiță în cazurile de contracte cu statul.

O altă informație neconfirmată e legată de faptul că Ioana Băsescu ar fi fost audiată ca martor la DNA în Dosarul Nana.

blank