Economic, Featured

Plăți contactless cu brățara la o bancă românească!

Plăți contactless cu brățara la o bancă românească! Clienții acestei bănci pot face plăţi în magazinele echipate cu aparate care permit plata contactless, noul serviciu fiind o premieră pentru piaţa din România.

Banca Transilvania (BT), a treia bancă din România după active, a lansat o brăţară prin care clienţii pot face plăţi în magazinele echipate cu aparate care permit plata contactless. Noul instrument oferă acces la contul curent în lei deschis la BT și posibilitatea de a plăti contactless, indiferent de sumă, în ţară şi în străinătate, la POS-urile ce permit plata contactless. Comisionul de emitere şi pentru plata la comercianţi este zero, potrivit oficialilor băncii.

Plăţile contactless au devenit mai populare în România odată cu creşterea numărului de POS-uri care acceptă astfel de carduri. ”La 80% din cele 27.000 de POS-uri ale Băncii Transilvania aflate la comercianţi se pot face astfel de plăţi – cu cardul contactless şi, mai nou, inclusiv cu brăţările contactless”, a precizat banca.

Brăţările funcţionează ca un card bancar contactless, astfel încât, pentru plăţile de până la 100 de lei, nu este necesară introducerea PIN-ului. Dispozitivele pot fi emise în cazul clienţilor BT care au card VISA de debit în lei sau împreună cu un astfel de card, iar abonamentul lunar este de 3 lei pentru fiecare brăţară. Banca Transilvania a realizat în primul trimestru un profit net de 228,5 milioane lei, în creştere cu 50,8% faţă de perioada similară a anului trecut, după ce veniturile operaţionale au urcat cu 10,7%.

blank