Plânsul reprezintă un raspuns complex, fiziologic la anumiți stimuli emoționali iar caracteristica cea mai importantă a plânsului este, desigur, vărsarea de lacrimi, dar include, de asemenea, modificări ale expresiilor faciale și a respirației.
Suspinul, de exemplu, se referă la inhalarea rapidă a aerului și expirația profundă, și este însoțit adeseori de plâns.
Din punct de vedere științific, plânsul în sine este diferit față de producția de lacrimi, care poate fi și un răspuns la un iritant chimic; un exemplu banal ar fi atunci când ne frecăm accidental ochii după consumul de alimente picante. Chiar și lacrimile în sine sunt diferite.
În timp ce acest lucru ar putea explica unele forme de plâns, mulți cercetători au descoperit ca adultii plâng de multe ori atunci când sunt complet singuri. O altă explicație dată de cercetători este că plânsul ar putea servi ca mijloc de „apreciere secundară”, ajutând oamenii să realizeze cât de supărați sunt. Aceasta poate fi o modalitate de a ne ajuta să ne înțelegem propriile sentimente. Ideea este provocatoare, dar există dovezi care să o susțină, cel puțin în unele cazuri.
Și apoi există noțiunea de catharsis: plânsul ne dă posibilitatea de a trece peste situații de stres emoțional.
Un studiu din 2008 făcut pe 4.300 adulți tineri din 30 de țări a demonstrat că cei mai mulți au raportat îmbunătățiri atât în privința mentalului, dar și fizic, după o sesiune de plâns. Cu toate acestea, o parte a celor care au participat la stului nu au raportat nici o schimbare, iar unii chiar au spus că s-au simțit mai rău după aceea.