Featured, Politic

Piața Victoriei Miting PNL.Preşedintele Iohannis îndeamnă români să iasă la vot la referendum

Peste 50.000 de simpantizanţi PNL au participat, sâmbătă, la mitingul electoral al liberalilor în Piaţa Victoriei din Capitală. La eveniment a participat şi presedintele ţări Klaus Iohannis care a îndemnat populaţia să iasă la vot pentru referendum.

blank

La miting sunt prezenţi preşedintele PNL, Ludovic Orban, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, candidaţii partidului la alegerile europarlamentare, lideri liberali, parlamentari.

blank

A fost prezentat, în premieră, noul imn al PNL: „Noi toţi vrem uniţi într-o ţară, să iubim ce avem, să iubim ce suntem”.

blank

Prezentatorul este deputatul Ionuţ Stroe, el anunţând că preşedintele Klaus Iohannis a confirmat din nou că va fi prezent pe scena mitingului PNL.

Discursul președintelui PNL, Ludovic Orban :

blank

Bine v-am găsit frați români! Vreau să aud din piepturile voastre strigătul pe care îl așteaptă România! PNL, Victorie! Victorie!

Oameni buni, anul acesta se împlinesc 30 de ani de când am ieșit în stradă cu curaj, înfruntând forțele de represiune ale regimului comunist. Revoluția nu s-a terminat. În anul acesta, la 30 de ani de la Revoluție, avem misiunea sfântă să finalizăm Revoluția și să readucem România românilor liberi, românilor cinstiți,oamenilor muncitori, oamenilor corecți, oamenilor care își iubesc țara, oamenilor care vor ridicarea acestei țări.

Chem alături de noi toți românii de bună credință să creadă în Partidul Național Liberal, să creadă în șansa pe care o au de a duce România în primul rând!

Oameni buni, am imensa bucurie și onoare de a vă anunța că alături de noi este cel care stă ca un stejar în calea furtunilor pornite de ciuma roșie, care apără democrația, care apăra statutul european, care apără drepturile și libertățile fiecărui cetățean, alături de care vom construi o Românie puternică, o Românie modernă, o Românie a oamenilor cinstiți.

Oameni buni, alături de noi vine cel care vă cheamă spuneți „DA” la referendum, să spuneți „DA” pentru  o Românie cinstită, să spuneți „DA” pentru  o  Românie europeană, să spuneți „DA” pentru România în primul rând!

Oameni buni, președintele României, Klaus Iohannis!

blank

„Ați venit astăzi, la această întâlnire, dragii mei, dragi români, din toata țara! și atunci va spun: Bună ziua, România!”

blank

Ne-am întâlnit astăzi fiindca vin alegerile. Avem alegeri europarlamentare și avem un referendum. Dar, înainte să vă povestesc de ce e bine, e absolut necesar să mergem la vot, dați-mi voie să apreciez întreaga echipă care este în spatele meu. Cea mai tare echipă!

Eu, personal, sunt convins ca ei vor câștiga alegerile împreună cu voi! Probabil ați aflat că săptamâna trecută am adus Europa în România, am avut Summitul de la Sibiu, unde au venit toți liderii europeni la noi, în România. Și a fost un mare succes!

blank

Să vă spun, dragii mei, ce am învațat eu, acolo, la Summitul care s-a desfașurat în inima României. Au venit toți și am înțeles atunci că pentru ei, pentru toată Europa, România contează, românii contează. Pentru Europa românii contează! Să le fi văzut fețele participanților, Președintele Frantei, Emmanuel Macron, doamna Cancelar Angela Merkel, Președintele Tusk, să le fi văzut fețele pline de bucurie când românii i-au salutat!

blank

Am adus Europa în România fiindcă înainte de asta am dus România în Europa, împreună cu voi, pentru că locul României și locul românilor este în Europa. România este Europa și Europa este România și noi toți vrem să fim europeni! Și pentru ca să fim bine reprezentați în Europa, avem nevoie de această echipă puternică, care va câștiga europarlamentarele!

Știți cine nu a fost acolo și cine nu contează în Europa? Știți cine nu contează în Europa? În Europa nu contează PSD, fiindcă au dovedit că nu sunt în stare de nimic! Au venit PSD-iștii la guvernare cu promisiuni, PSD a facut mari promisiuni, ne-a promis marea cu sarea. Acum, când deja mandatul lor se apropie de sfârșit, și sper că sfârșitul va veni foarte repede, putem să vedem ce s-a întâmplat. Și îi întreb eu pe PSD-iști: unde sunt spitalele promise? Zero! Unde sunt autostrăzile promise? Zero! Unde este bunăstarea promisă românilor? Zero!

Mă scuzați, la ei, acolo da. Ei au început sa își rezolve problemele. Și de la bun început și va amintesc că în această piață ați demonstrat, am demonstrat, împotriva Ordonanței 13. PSD de la început a fost interesat doar de oamenii lor, PSD a venit la guvernare nu să rezolve problemele românilor. PSD nu este interesat de români și România, PSD este interesat să îi fie bine lui Dragnea.

Și atunci, dragii mei, avem o explicație simplă pentru ce a făcut și ce face PSD, fiindcă ei de la început nu au vrut să dezvolte România. Din cauza lor România nu s-a dezvoltat mai mult. Pe ei, pe PSD-iști, nu îi interesează românii, nu îi interesează România, însa ceva, trebuie să recunoaștem, îi interesează și la asta lucrează de doi ani și jumătate, ei vor să îngenuncheze justiția românească. Pentru asta au lucrat și numai pentru asta, doi ani și jumătate! Dragii mei, așa nu se poate!

Știți care este problema imensa? Odata ce pierdem independența justiției, pierdem tot. Pierdem economia, pierdem bunăstarea românilor, și pâna la urmă, prin politica PSD, ajungem în catastrofă, și cineva, la sfârșit, va plăti nota de plată. Nu ei! Să nu va imaginați că vor plati ei! Pentru toate aceste lucruri vor plăti românii, și această catastrofă de guvernare PSD-ista se va simți și în buzunarul tău, și în buzunarul tău, și în buzunarul tău.

Noi toți vom plăti pentru această guvernare PSD-istă eșuată! S-au cocoțat în vârful statului infractorii, nu ca să rezolve problemele României, nu ca să-i ajute pe români. Ca să se ajute ei pe ei. Rușine! Și fiindcă așa nu se mai poate, dragi români, fiindcă așa nu se mai poate, vă chem eu, Președintele României, la vot la referendum!

Români, vă întreb aici în Piața Victoriei: Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru corupți? Și vă întreb, români, aici în Piața Victoriei: Sunteți de acord cu interzicerea ordonanțelor de urgență în domeniul justiției și a politicii penale? Atunci, dragii mei, la vot!

Dragii mei, poftiți la vot! Dați un răspuns, ferm, clar, puternic acestei guvernări PSD-iste eșuate. Eliberați România! Vă aștept pe toți la vot pe 26 mai. Pentru România, pentru viitorul României, la vot!

blank

Discursul candidatului PNL la PE, Rareș Bogdan:

Bună ziua, România! Hristos a înviat!

Dragii mei, a venit vremea dreptății, a venit vremea să eliberăm România de neobolșevicii lui Dragnea. Niciun partrid din România, niciunul nu poate face ceea ce ați făcut dumneavoastră astăzi. Aproape 60 de mii de oameni în Piața Victoriei din București.

blank

Le mulțumesc tuturor, celor care au venit din Moldova din Transilvania, din Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, din Dobrogea, din Bucovina și din București și le mulțumesc miilor de bucureșteni care astăzi au ales să ni se alăture pentru a arată ca România nu mai vrea PSD, pentru a arăta că singura forță politică capabilă să învingă Partidul Social Democrat condus de Liviu Dragnea și infractorii lui este Partidul Național Liberal.

Dragii mei, am ales un loc cheie pentu democrația europeană, un loc extrem de important pentru rezistența românească din ultimii doi ani si jumătate, un loc care a primit numele după ce un premier liberal și un rege al României au câștigat Războiul de Independență și au pus numele acestei piețe, Piața Victoriei.

De aici, vom porni șirul victorilor liberale, șirul victorilor care va reda România către oamenii cinstiți, gospodari, harnici,către oamenii cu frică de Dumnezeu, către oamenii cu onoare și buni patrioți. România nu este a lui Liviu Dragnea, nu este a lui Codrin Ștefănescu, nu este a lui Nicolicea, nu este a lui Dăncilă, nu este a lui Carmen Dan, este a tuturor românilor care își educă copiii în spritul dreptății, al respectului și al credinței în Dumnezeu.

blank

Oameni buni, de doi ani și jumătate socialiștii lui Dragnea se ocupă doar de drepturile infractorilor,doar de drepturile pușcăriașilor. Au abandonat pensionarii, au abandonat persoanele cu dizabilităti, au abandonat oamenii cinstiți și ne explică cât de rău o duc infractorii.

De doi ani și jumătate au eliberat mai repede de termen 16200 de deținuți, printre care 2200 de criminali, 800 de violatori, 260 de pedofili și 160 de traficanți de copii.

Eu, împreună cu dumneavoastră cei 60 de mii de aici și milioanele din țară, le tot spunem de luni și luni de zile, dar nu vor să priceapă, au priceput doar autoritățile, deocamdată, din Madagascar, “În democrație hoții stau la pușcărie!”.

blank

Vă rog încă o dată, pentru că sediul lor e la doi pași, sediul pușcăriașilor e la doi pași, sediul ticăloșilor e aici.  Spuneți-le încă o dată să priceapă unde stau hoții în democrație.

Ieri, trei șefi ai Jandarmeriei au sunat pentu a-și cere scuze și pentru a spune asa: domnule Bogdan, ne cerem noi scuze și credeți-ne, nu suntem noi așa, suntem oameni, să aveți încredere că nu vrem răul fraților noștri. Ne e rușine nouă de șeful Jandarmeriei din Mureș care a amendat un copil de 17 ani și de șeful Jandarmeriei din Topoloveni, care pentru a nu se opune oamenii de bună credință lui Liviu Dragnea, i-au băgat în dube.

Vă asigur, de aici , din acest loc, unde pe 10 august peste 100 de mii de români au fost gazați umiliți, bătuți, că vinovații de atunci, vinovații pentru 10 august, sub cuvânt de onoare și sub  promisiune în fața dumneavastră, a românilor și a bunului Dumnezeu,  toți cei care au fost vinovați pentru 10 august în frunte cu Carmen Dan, vor plăti.

Va veni clipa dreptății pentru ce au făcut, aici,  în această piață, dar oameni buni, noi nu vrem doar dreptate în această țară, nu vrem doar ca cei care au umilit poporul român,  cei care își bat joc de oamenii cinstiți din această țară să plătească, noi vrem să construim, noi vrem  să facem ceea ce PSD nu au făcut împreună cu aliații lor.

Noi vrem să facem ceea ce PSD nu au făcut împreună cu aliații lor, noi vrem să mărim subvenția în agricultură, la media europeană. Noi vrem să anulăm toată birocrația care blochează absorbția de fonduri europene, avem 64 de condiționalități iar Polonia are 6. Vrem ca în fiecae oraș din România, la Alexandria, la Slatina, la Brăila, la Galați, la Vaslui, să se trăiască ca la Cluj, ca la Alba, ca la Suceava, ca la Arad, ca la Oradea, ca la Deva, ca la Timișoara, astfel încât românii să nu mai plece peste graniță. Vrem să-i aducem pe frații noștri acasă iar pentru asta trebuie să le arătăm că se poate, că liberalii știu, și mai vrem ceva, și împreună cu dumnevoastră, vreau să-mi promiteți că veți cere asta, vrem ca pensiile speciale, cei care se cred mai egali decât alții, cei care cheltuie 2 miliarde de euro din bugetul România, să fie

 tăiate.

Cu excepția militarilor din teatrele de operații, cei care merită respectul nostru, pentru că fără armata română, acest popor nu ar fi rezistat. Mai vrem ceva, mai vrem să plătească cei care  nu au de 48 de ore, curajul să scoată un cuvânt pentru că sunt aliați cu cei care au girat o chestiune gravă, acoperirea crucilor ostașilor români în Cimitirul Eroilor. PSD nu scoate un cuvânt despre asta.

blank

Oameni buni, alături de mine, în fața dumneavostră, se află  cel care va duce Partidul Național Liberal în lungul șir al victoriilor care va începe pe 26 mai, cu ajutorul dumnvoastră, pentru că nu pot ei fura cât puteți voi vota.

Cu bunul Dumnezeu înainte! Să nu uitați să iubiți România în fiecare zi  și să credeți în forța Partidului Național Liberal!

FOTOGRAFII: CC OTILU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

blank