Featured, International

Piața de animale vii din Wuhan, rol deci și în propagarea epidemiei, sustine experții OMS

Celebra piaţă din Wuhan cu animale vii din oraşul Wuhan din China a jucat cu certitudine un rol în propagarea pandemiei cu noul coronavirus, ca sursă sau ca „element de amplificare”, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

„Piaţa din Wuhana jucat un rol în acest eveniment, acest lucru este clar. Dar despre ce rol a fost vorba nu ştim, dacă a fost sursa sau un element de amplificare sau pur şi simplu o coincidenţă că unele cazuri au fost identificate în această piaţă sau în jurul ei”, a declarat Dr. Peter Ben Embarek, expert al OMS în siguranţă alimentară şi virusuri zoonotice, scrie Agerpres.

Totuși, nu este clar dacă animalele vii, comercianţii infectaţi sau clienţii pieţei au adus virusul în piaţa din Wuhan, a mai precizat el într-o conferinţă de presă organizată de la Geneva.

„Ceea ce este important şi ne-ar ajuta foarte mult, este să identificăm virusul aşa cum era înainte să se adapteze la oameni, înainte de versiunea cu care ne confruntăm acum. Pentru că aşa am înţelege mai bine cum s-a adaptat la oameni, cum a evoluat”, a completat reprezentantul OMS

În ceea ce priveşte investigaţiile, spune Dr. Peter Ben Embarek, China dispune probabil de toată expertiza necesară pentru a realiza aceste investigaţii. „Ei dispun de foarte mulţi cercetători calificaţi pentru acest lucru”, a mai spus reprezentantul OMS.

animale, china, coronavirus, covid, epidemie, oms, pandemie, piata, virus, wuhan

blank