Piața bursieră din Turcia, prăbușită aproape de nivelul din 2008
Featured, International

Piața bursieră din Turcia, prăbușită aproape de nivelul din 2008

Piața bursieră din Turcia a avut cele mai slabe două zile de la criza financiară din 2008 în această săptămână, cu acțiunile băncilor prăbușindu-se și cu tranzacții oprite.

Piața bursieră din Turcia a scăzut spstanțial la nivelul anului 2008. Acest lucru s-a petrecut după ce președintele Tayyip Erdogan a șocat investitorii prin demiterea guvernatorului băncii centrale, relatează Reuters.

Scăderea indicelui principal BIST-100 de luni a fost cea mai mare de la jumătatea anului 2013. În cele două sesiuni care au urmat concedierii lui Naci Agbal, în favoarea lui Sahap Kavcioglu, care, la fel ca Erdogan, este un critic al ratelor ridicate, toate tranzacțiile de pe bursa din Istanbul au fost oprite de trei ori.

Deși indicele a intrat pentru scurt timp în teritoriul pozitiv marți, pe un fond de volatilitate ridicată după o prăbușirea inițială, analiștii spun că investitorii străini își abandonează pozițiile.

„Străinii își eliberează pozițiile în urma pierderilor, indiferent de preț, iar reacția pe piață pare dificilă până la finalizarea acestor comenzi”, a spus Enver Erkan de la Tera Yatirim.

Agbal, numit în urmă cu mai puțin de cinci luni drept al patrulea guvernator din ultimii cinci ani, a atras aprecieri după ce a ridicat rata dobânzii de politică monetară la 19%, pentru a reduce inflația de două cifre.

Unul dintre consilierii economici ai lui Erdogan, Yigit Bulut, a numit vânzarea acțiuni de un atac speculativ temporar. Vorbind la radioul Haberturk, el a spus că turcii au vândut luni 5,1 miliarde de dolari pentru a profita de cursul de schimb ridicat, în condițiile în care lira a scăzut la un minim record după plecarea lui Agbal.


blank