Sport, Stiri

Petrolul cere intrarea în insolvenţă

SC FC Petrolul SA, societatea care administrează gruparea prahoveană din Liga I, a depus la Tribunalul Prahova cererea de intrare în insolvenţă, aceasta fiind înregistrată în data de 4 februarie.

Petrolul a depus la Tribunalul Prahova cererea de intrare în insolvenţă

Cererea va fi soluţionată la Secţia a II-a civilă a Tribunalului Prahova, de unde va primi o hotărâre în termen de cinci zile de la data înaintării.

Luna trecută, o altă cerere de intrare în insolvenţă a clubului, formulată de unul dintre creditori, SGU Ploieşti (societatea care administrează stadionul „Ilie Oană”, căreia Petrolul îi datorează aproximativ 300.000 euro), a fost retrasă.

Petrolul se alătură grupului de echipe din Liga I aflate în insolvenţă, din care mai fac parte CFR Cluj, Dinamo, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi şi Rapid.

blank