Actualitate, Featured

Peste 60 de persoane, conduse la audieri, după incidentele din Piața Victoriei

Jandarmii au reținut aseara peste 60 de persoane în urma incidentelor d ela finalul protestului din Piața Victoriei. Toți cei reținuți au fost urcați în dube și conduși la audieri, la secția 4 poliție.

Astfel, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, se efectuează în prezent cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. Mai mult, se pare că asupra celor reținuți au fost găsite sticle incendiare și produse pirotehnice.

Mii de persoane au protestat miercuri față de decizia Guvernului de a modifica prin OUG Codurile penale. Protestul din Piața Victoriei s-a încheiat după miezul nopții, după ce mai mulți protestatari, un grup izolat, au aruncat cu obiecte și petarde în jandarmi, care au intervenit și i-au dispersat.

Manifestația a început miercuri dimineață în Piața Victoriei, iar la prânz erau peste o mie de persoane. Până seara, numărul lor a crescut la peste 100.000.sticle_incendiare555_64598500

blank