Actualitate, Featured

Pericol! România ar putea deveni lada de gunoi a Europei

Procurorul care instrumentează cazul celor 16 containere cu deşeuri toxice și gunoi, care în acte figurau ca fiind obiecte de uz casnic second hand, descărcate în Portul Constanţa de pe o navă olandeză venită din Marea Britanie, a declarat vineri că alte circa 50 de containere cu deşeuri ar fi ajuns în ţara noastră atunci când Marea Britanie era încă în UE.

„Am analizat un document, care se numeşte analiză de risc, efectuat de lucrătorii de poliţie din cadrul Gărzii Coastă şi în condiţiile în care Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană, acum sunt chestiuni care se văd şi înainte nu se vedeau, din cauza apartenenţei la blocul comunitar. Şi lucrătorii au făcut raportul respectiv, în care procentajul de risc de a se găsi deşeuri era ridicat, motiv pentru care am procedat la verificarea în teren a rezultatului acestor analize. Acesta este al cincilea transport, dacă nu mă înşel, în condiţii similare, o să verificăm, să vedem unde au ajuns acele alte circa 50 de containere cu deşeuri. Acum, în acest transport au fost 16 containere. Pentru început am desfăcut numai unul, am văzut că este o problemă şi am descărcat de pe vapor toate celelalte, verificând conţinutul containerelor. Nu avea nicio legătură documentaţia de însoţire cu conţinutul containerelor”, a declarat procurorul Teodor Niţă, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, transporturile cu deşeuri nu ar veni în România direct de la expeditor, fiind descărcate şi reîncărcate în alte porturi, pentru ca probabil „să li se piardă urma”.

„Un procentaj de 60-70-80% erau deşeuri curate, gunoaie şi cele care mai erau cât de cât într-o stare bună, dintre obiectele de acolo, erau tratate timp de 22 de ore cu nişte substanţe, ceva dezinfectant, nişte substanţe care sunt toxice şi, de exemplu, acolo am văzut şi bidoane de lapte pentru copii (…) Transporturile nu vin de la expeditor direct către noi, au oprit în trei porturi. Au fost descărcate, reîncărcate, poate ca să îşi piardă urma, nu ştiu, e doar o presupunere, nu vreau să fac afirmaţii hazardate. Ultimul episod a fost dintr-un port din Turcia, au încărcat pe această navă care a sosit în Portul Constanţa”, a spus Niţă.

El a menţionat că în containere este o cantitate mică de marfă utilizabilă, ce poate fi comercializată, restul fiind deşeuri aduse în România, ţară ce riscă să devină „lada de gunoi” a Europei şi nu numai.

„Se poate sorta conţinutul, iau cele câteva procente de marfă relativ utilizabilă pe care o pot comercializa, iar gunoaiele le aruncă în gropile noastre de gunoi, în munţii noştri de gunoi şi în felul acesta se curăţă ţara destinatarului şi se încarcă de gunoi România. Pentru că România are o mare problemă, este într-un risc major şi iminent să devină lada de gunoi a întregii Europe şi nu numai”, a afirmat Teodor Niţă.

Conform procurorului, pentru o ţară membră a UE, operaţiunile de import-export au un alt statut.

„Când eşti în afara UE, sunt operaţiuni de import-export clasice. În interiorul UE, nu sunt operaţiuni de export-import clasice, au alt statut juridic, au alte proceduri”, a răspuns Niţă, întrebat fiind de ce înaintea Brexitului nu au fost depistate problemele similare cu containerele aduse din Marea Britanie.

Ministrul interimar al Mediului, Costel Alexe, a declarat vineri că se vor amplifica, în perioada următoare, controalele efectuate de Garda de Mediu pentru a se evita pătrunderea deşeurilor din alte ţări în România.

„Sunt convins că, în perioada următoare, controalele la nivel naţional realizate de Garda de Mediu vor fi mult mai ample şi vor urmări foarte bine acest fenomen. Am declarat încă de la preluarea mandatului, a fost şi acel caz prezentat de mass-media săptămâna trecută, mi-am asumat că, în ce priveşte problematica de mediu, nu vom acţiona cu jumătăţi de măsură şi sunt foarte hotărât ca, împreună cu ai mei colegi din instituţiile din subordinea ministerului, toată lumea să respecte legea”, a afirmat Alexe, răspunzând unei întrebări.

Mai multe containere pline cu gunoaie au fost depistate de autorități în Portul Constanța Sud Agigea. Vaporul pe care au fost găsite deșeurile a venit din Marea Britanie, iar în acte gunoaiele figurau ca fiind obiecte de uz casnic second hand.

În imaginile prezentate de reprezentanții Gărzii de Coastă erau saci în care au fostaruncate la întâmplare castroane, pahare, obiecte electrocasnice sau produse din sticlă sparte.

„În data de 20.02.2020, polițiștii de frontieră au efectuat controlul fizic la 16 containere descărcate de pe o navă, pavilion Olanda, sosită din direcția Marea Britanie, în Portul Constanța Sud Agigea. Astfel, s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind obiecte de uz casnic second hand, acestea erau deșeuri inutilizabile”, a informat Garda de Coastă.

Containerele cu gunoi sunt deținute de o societate din București. În această cauză sunt cercetați doi cetățeni români, în vârstă de 36 și 33 de ani, și un cetățean britanic, de 34 de ani, pentru exportul sau importul de deșeuri.

Potrivit Gărzii de Coastă, toate obiectele găsite în containere vor fi returnate expeditorului.

Acțiunea polițișilor de frontieră a avut loc sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și s-a desfășurat în cooperare cu lucrători din cadrul OPC, Garda de Mediu, Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea și DSP Constanța.

blank