Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Percheziţii la primăria lui Radu Mazăre

Procurorii DNA fac, joi, 13 percheziţii în Bucureşti, Constanţa şi Cluj, la sediile unor firme, precum şi al unei instituţii publice. Potrivit unor surse judiciare, percheziţii au loc şi la Primăria Constanţa şi SC Soti Cable Neptun, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie comise în perioada 2008-2014. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, ar fi suspectat că nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese prin atribuirea unor contracte de prestări servicii.

blank

La Primăria municipiului Constanţa, procurorii DNA caută documente referitoare la relaţiile dintre primăria Constanţa şi firme, respectiv SC Tripont Invest SRL și SC Property Development Two SRL, aferente perioadei 2007 — 2010, în legătură cu edificarea unor centre comerciale tip mall în municipiul Constanța, în special privind soluționarea cererilor de eliberare a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, au mai spus sursele.

Potrivit surselor judiciare, anchetatorii caută toate contractele încheiate de primărie cu SC Soti Cable Neptun SRL, SC Conpress Holding, SC Polaris M. Holding SRL, SC Conpress Group SRL.

Aceleași surse au precizat că au loc percheziții la sediile și punctele de lucru aparținând SC Tripont Invest SRL, SC Soti Cable Neptun SRL, SC Polaris M. Holding SRL, SC Telegraf Advertising SRL, firme coordonate de Radu Mazăre și Sorin Strutinsky, dar și la domiciliul lui Asi Kahama, Vasile Florin Ciorca, Carmen Ghemuș (fostă Iorga).

DNA caută atât contracte legate de relația societăților cu primăria, dar și între firme, cât și documentele de plată și orice documente justificative referitoare la executarea acestora.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. 

blank