Actualitate

Percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe. Firmă de salubrizare, prejudiciu enorm

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Inspectoratul General al Poliţiei Române au efectuat in dimineata zilei de marti 18 percheziţii, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Vâlcea şi Suceava, pentru destructurarea unei reţele infracţionale specializate în evaziune fiscală.
perchezitii
Din investigaţii a reieşit că, în circuitul infracţional este implicată o companie care desfăşoară activităţi de prestări de servicii în domeniul salubrizării (URBAN S.A.) şi care s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prin evidenţierea unor operaţiuni comerciale fictive, directe sau interpuse cu alte 20 de societăţi comerciale din România.
 
În acest mod, în perioada 2008-2012, societatea comercială ar fi desfășurat activități comerciale în valoare de 90.000.000 de euro, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu aproximativ 23.000.000 de euro.
Vor fi conduse la audieri 32 persoane, în urma probatoriului administrat urmând a fi dispuse măsurile procedural penale care se impun.
La activităţile desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti participă luptători S.I.A.S. şi specialişti criminalişti.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din I.G.P.R. și al D.I.P.I..
blank