Actualitate

Percheziţii DNA la primăria unui municipiu reşedinţă de judeţ

Procurorii DNA au efectuat joi dimineaţa mai multe percheziţii în Tulcea, la primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi acasă la primarul Constantin Hogea. Potrivit comunicatului oficial al DNA, procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galați efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în cursul anului 2014.
Perchezitii DNA la spitalul judetean Cluj
În cursul zilei de 28 mai 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate în municipiul Tulcea, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Potrivit unor surse judiciare, au loc percheziţii la Primăria Tulcea şi la primar, care ar fi vizat de ancheta DNA alături de un om de afaceri. Aceleaşi surse au afirmat că există suspiciuni cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
blank