Actualitate

Percheziţii DNA în Bucureşti şi două judeţe: o primărie de municipiu, vizată

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și infracțiuni de serviciu, comise în perioada 2010-2012.
Percheziţii în Damboviţa
 
În cursul zilei de 29 mai 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate în municipiul București și județele Giurgiu și Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Potrivit unor surse judiciare, vizat ar fi Consiliul Local Giurgiu. Potrivit surselor, se fac cercetări privind achiziţia referitoare la piaţa centrală din Giurgiu pe vremea fostului primar.
 
Percheziţii au fost şi la domiciliul fostului primar, actualmente senator, Lucian Iliescu. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
blank