Social, Stiri

Percheziții în București și alte două județe

e (9)

Procurorii DNA fac percheziţii, miercuri dimineaţă, în București şi în judeţele Suceava și Dâmbovița, cinci dintre ele la sediile unor instituţii publice, într-un dosar în care sunt suspectaţi de fapte de corupţie funcţionari cu funcţii de conducere în plan local şi oameni de afaceri.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava fac cercetări într-o cauză penalăîn care există suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție de către funcționari publici cu funcții de conducere în plan local și oameni de afaceri.

În acest dosar, miercuri dimineaţă au loc 13 percheziții în București şi în județele Suceava și Dâmbovița, din care cinci sunt la sediile unor instituții publice și persoane juridice.

În acest caz procurorii beneficiază de sprijinul SRI şi al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

blank