Pensionarii reacţionează vehement la informaţia conform căreia pensiile ar urma să crească, în 2021, cu un procentaj de doar 3%, ceea ce reprezintă aproximativ rata medie anuală a inflaţiei.

Informaţia vine de la liderul sindical Bogdan Hossu, care a participat, vineri la discuţii cu ministrul muncii.

Silvia Petre, preşedintele Asociaţiei de Pensionarii Timiş, spune că propunerea de 3 la sută nu poate fi acceptată iar pensionarii vor rămâne în stradă cât va fi nevoie. Ea susţine că amânarea majorării pensiilor până la finalizarea procesului de recalculare echivalează cu un plan de exterminare a pensionarilor.

Lider pensionari: Poate mai face guvernul un vicepremier cu banii de pensii
„Înţelegeam dacă se majorau pensiile cu 8%, cum s-a promis în campania electorală. Dar pentru faptul că nu se majorează şi nu se acordă nici inflaţia până în septembrie – octombrie, când vrea doamna ministru să dea, propun să rămână (banii, n.r.) pentru minister, poate mai face un vicepremier cu aceşti bani. Că la muncă ne ducem noi şi fără să ne trimită dânsa, pentru că suntem nevoiţi, pentru că la ora actuală nu se poate supravieţui.

Gândiţi-vă la inflaţie, la ce preţuri sunt. Iarna nu a trecut şi mai aveam de plătit foarte multe. Pentru noi e dezastru. Iar propuneare anunţată de domnul Hossu, pensionarii nu o acceptă.

Lider pensionari: Nu suntem asistaţi social. Mergem până la Bruxelles, să afle Europa
Suntem pe 23 februarie în instanţă la Curtea de Apel şi vom contesta până la Bruxelles, să ştie toată Europa ce se întâmplă în România cu banii pensionarilor. Este o bătaie de joc, o sfidare totală.

Noi nu suntem asistaţi social. Gândiţi-vă că, la farmacii, pensionarii îşi cumpără doar jumătate din reţetă. Aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată. Am înţeles, pensii mici. Dar aşa bătaie de joc, să nu acopere nici inflaţia?

Lider pensionari: Din ianuarie, pensiile trebuiau crescute cu inflaţia
Trebuia din luna ianuarie, pe legea 263 în vigoare, să acopere inflaţia şi să respecte legea. Dar acest guvern nu respectă nimic. De aceea pensionarii sunt în stradă şi vor fi, în continuare, chiar dacă vine gerul. Chiar dacă nu ne-a terminat pandemia şi ne termină gerul, noi vom fi în stradă cât va fi nevoie.

La ora actuală, un pensionar care n-a muncit niciodată are 800 de lei. Unul care a muncit 20 sau 30 de ani are 900 de lei. Ce matematică ştiu? Ce fac cu noi?

E bine că a pornit acţiunea de a-i verifica pe cei care n-au muncit şi iau ajutoare sociale, dar asta durează câţiva ani şi nu ştiu dacă noi vom putea rezista. Probabil, ăsta e scopul: să ne termine mai repede”, a spus Silvia Petre într-o intervenţie la Antena 3.

Sute de oameni au protestat, vineri, la Ministerul Muncii într-o acţiune care i-a adus împreună pe politiști, dar și pe angajații din administrația publică centrală și locală, din penitenciare, sport și finanțe.

Protestatarii sunt nemulțumiți de nivelul salariului minim, pe care Guvernul vrea să-l majoreze cu doar 41 lei net, față de cel puțin 100 de lei net, cât cer marile Federații sindicale. O altă nemulţumire vizează înghețarea veniturile bugetarilor pentru tot anul 2021 la nivelul lunii decembrie a anului 2020, decisă de guvern.

La discuţiile purtate cu ministrul Raluca Turcan a fost abordată şi problema pensiilor.

„Se pare că politica ministerului Muncii este începerea unui proces de recalculare, care va dura 2 ani de zile. Pensiie vor crește cu 3%, probabil cât valoarea inflației, ceea ce va crea nemulțumiri masive”, a declarat Bogdan Hossu, liderul Cartelului Alfa, după discuţiile cu ministrul muncii.


Citeste si...
Regina Ana va fi înmormântată de la Curtea de Argeş în rit ortodox