Politic, Stiri

La PDL, în şedinţă, se freacă ridichile

La PDL, în şedinţă, se freacă ridichile

blankDacă după alegerile parlamentare de pe 9 decembrie, Cezar Preda, vicepreşedinte al PDL, uimea o Românie prin felul promt în care îşi dădea, ca urmare a rezultatelor dezastruoase din urma scrutinului, demisia, acuma, uimeşte iar: nu-şi mai dă nicio demisie. Dă-o naibii de demisie! Aşa a spus Ioan Oltean, unul dintre capii PDL, PDL adunat azi sub steaguri pentru o analiză onestă, pe bune şi temeinică. Da, la o zi după alegeri, era firesc, pentru onoarea lui Preda, să demisionze. Între timp, a mai prins mămăliga aia coajă. S-au câştigat, după vreo două, trei redistribuiri, mai multe fotolii de parlamentari şi au prins oamenii viers. Facem analize, vedem, punem în balanţă, dar fără demisii. Nici Blaga, deşi se zvoneşte tare că Emil Boc ar „avea mandat” – ghici de unde? Tot de unde a mai avut – să preia şefia PDL, nu se gândeşte la demisie. Şi Videanu vede negru în faţa ochilor, doar dacă aude cuvântul demisie. Bine, e bine. Dar măcar Cezar Preda, despre care unii s-au grăbit să comenteze că e om de onoare, putea să rămână fără funcţii în partid, dar cu onoare. A ales. Funcţiile. Şi, cum ar zice şeful tuturor pedeliştilor, a rămas cu onorul nereperat… Şi, dacă tot se face analiză la PDL, să se ia în calcul şi milogii care au aşteptat la redistribuire. Şi, dacă tot se analizează toate filialele partidului, să se ia la scărmănat şi filiala Cotroceni. Voturile împotriva partidului au venit, fix, pe filiera asta. Locomotiva partidului s-a împotmolit în zăpadă. Şi, dacă e analiză, să fie analiză, şi să se frece şi ridichea celor de la filialele DNA, DIICOT, STS şi care mai sunt… Iar pentru parlamentarii aciuiţi în plus la Parlament, de nu mai e loc şi pentru ei, am o sugestie, ce-i drept aflată de la nişte colegi de presă, deci nu cer drepturi de autor: dom’le, dacă se fac şedinţele de la Parlament pe Naţional Arena, se rezolvă problema spaţiului locativ. Iar milogii să stea la peluză, să audă mai bine înjurăturile. Gigi Becali la lojă. La lojă cu el! Că doar de aia a ieşit parlamentar din prima… Spor la analize, domnilor.

 

blank