Featured, Showbiz

Paul Surugiu-Fuego va cânta împreună cu 130 de muzicieni de operă pe scena Sălii Palatului. Surpriza concertului va fi soprana Felicia Filip!

Paul Surugiu-Fuego este artistul căruia îi place în permanență să surprindă. Având publicul său fidel, pe nișa sa, el reușește să fie unul dintre puținii artiști independenți, de mare succes, care vând efectiv la sala de spectacol și care realizează singuri, pe forțe proprii, proiecte grandiose.

Vedetăde la TVR 2, actor și pictor în același timp, Fuego propune publicului său pe 22 martie, la Sala Palatului din București, un concert altfel, așa cum nu a mai avut nici un artist român pop până acum. Iar asta pentru că ce se va întâmpla pe scenă va fi de anvergură, spectaculos, și ca sceno-tehnică, dar și ca distribuție, artistul fiind acompaniat în concertul său „SIMFONIC” de 130 de artiști, din Orchestra Metropolitană București și Corul Accoustic, ambele dirijate de apreciatul dirijor Daniel Jinga! Dincolo de această grandoare, piesele vor fi și ele altfel, la fel ca și imaginea lui Fuego, care e diferită de tot ce știți până acum despre el, păstrând din eleganță și emoție. Șlagărele lui se vor auzi în manieră simfonică, colosal, partiturile fiind una și una. Show-ul va fi unul atipic, plin cu de toate, dominat de eleganță, rafinament, simțire.

blank
Fuego a dezvăluit și unul din cei șase invitați speciali care vor păși pe scenă alăturide el. Este vorba de marea doamnă FELICIA FILIP, una dintre cele mai apreciate soprane ale românilor, actualmente manager al Operei Comice pentru Copii din București. Aceasta a acceptat cu bucurie invitația artistului și împreună au pregătit ceva nemaipomenit, atipic, din zona clasică! Surprizele se vor ține oricum lanț, într-o feerie a primăverii, cu momente unul și unul! Bilete se pot achiziționa de pe Startickets.ro, Ticketstore.ro și Bilete.ro, iar detalii găsiți pe pagina de Facebook a artistului – Paul Surugiu-Fuego Oficial
blank
Fuego și Felicia Filip, una dintre cele mai apreciate soprane ale românilor

blank