Actualitate, Featured

Patru stații de metrou vor fi închise, timp de o săptămână. Decizia anunţată de Metrorex

Mai multe staţii de metrou ar putea fi închise, timp de o săptămână, pentru modernizarea sistemului de acces. Staţiile vizate de această măsură sunt cele care nu au decât o singură ieşire precum Tineretului, Apărătorii Patriei, Constantin Brâncoveanu sau Pantelimon. În aceste staţii, accesul călătorilor va fi restricţionat, din motive de siguranţă, anunţă şeful Metrorex. Nu se ştie, însă, exact când vor începe lucrările.

Marin Aldea, directorul general al companiei care operează metroul bucureștean, a declarat că o serie de stații de metrou vor fi închise cel mult o săptămână pentru efectuarea unor lucrări de modernizare a sistemului de acces. Metrorex lucrează în prezent și la implementarea unei soluții tehnice care să permită posesorilor de abonamente RATB să poată circula și cu metroul, folosind același titlu de călătorie.

„Noi am reluat discuțiile cu RATB, am avut discuții și cu reprezentanții CFR Călători. Această colaborare va fi implementată odată cu finalizarea noului sistem de control acces, deci este un proiect pe care noi îl avem în implementare, modernizarea sistemului de control acces, în sensul înlocuirii complete a validatoarelor, a acestui tip de acces în metrou, în 41 de stații”, a declarat Aldea.

Șeful Metrorex a precizat că pe perioada desfășurării lucrărilor de înlocuire a validatoarelor, accesul călătorilor va fi restricționat în stațiile care nu au decât o gură de intrare/ieșire. E vorba de stații precum Tineretului, Apărătorii Patriei, Constantin Brâncoveanu sau Pantelimon.

„Din motive de securitate și siguranța călătorilor transportați vom lua măsura închiderii pe o perioadă de maximum o săptămână ca să lucrăm la înlocuirea sistemului de control-acces. Este bine să se știe de la început. Noi o să mediatizăm, o să explicăm călătorilor că nu există altă soluție și vom face tot posibilul ca această perioadă să fie cât mai scurtă”, spune șeful Metrorex.

Pentru înlocuirea tuturor validatoarelor vechi de la metrou, compania se bazează pe 170 de milioane de lei (cu TVA), bani proveniți din fonduri europene nerambursabile.

blank