Social, Stiri

Patriarhia justifică protocolul privind predarea ora de religie în şcoli

patriarhie_76567400

Ora de religie a fiecărui cult este predată de persoane acreditate de respectivul cult, iar absolvenţii instituţiilor de învăţământ teologic ortodox – angajaţi, în majoritate, de BOR – trebuie să îndeplinească exigenţele academice, morale şi spirituale specifice, precizează Patriarhia Română.

Patriarhia Română a făcut, marţi, mai multe precizări privind Protocolul cu privire la predarea disciplinei religie – cultul ortodox în învăţământul preuniversitar şi la organizarea învăţământului teologic ortodox preuniversitar şi universitar, încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Culte în 29 mai, după ce în presă au apărut mai multe informaţii „tendenţioase” legate de acest subiect.

„Protocolul reafirmă cooperarea profesorilor de religie şi a cadrelor didactice din învăţământul teologic preuniversitar şi universitar cu propria lor Biserică a cărei învăţătură de credinţă o predau în şcoli, deoarece statul respectă autonomia cultelor şi, deci, nu realizează singur, ci împreună cu ele, învăţământul religios confesional. În plus, întrucât absolvenţii instituţiilor de învăţământ teologic ortodox sunt angajați, în cea mai mare parte, de către Biserica Ortodoxă Română, aceştia trebuie să îndeplinească pe lângă exigenţele de formare academică şi pe cele morale şi spirituale specifice acesteia. Pentru binele societăţii româneşti de azi este mare nevoie de-a intensifica legătura între libertate şi responsabilitate, între autonomie şi cooperare. Autonomia universitară şi autonomia cultelor, ambele garantate de lege, nu trebuie confundate cu indiferenţa sau lipsa de responsabilitate privind viaţa societăţii sau binele comun. În acest context, coresponsabilitatea şi cooperarea între Stat şi Biserică în spirit de respect reciproc este o datorie morală şi o necesitate practică pentru creşterea calităţii actului educaţional”, se arată în comunicatul Patriarhiei Române.

În plus, arată sursa citată, potrivit Constituţiei României şi Legii educaţiei naţionale, religia, ca disciplină şcolară, este parte a trunchiului comun şi are caracter confesional, fiind predată, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult, de profesori abilitaţi, în baza protocoalelor încheiate de Ministerul Educaţiei şi cultele religioase recunoscute de stat.
Acest statut al orei de religie din România se regăseşte în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, subliniază Patriarhia.

„Astfel, încheierea Protocolului între cele trei instituţii semnatare, care să reglementeze modul de colaborare între stat şi fiecare cult în parte pentru asigurarea învăţământului religios în România, este o cerinţă legală şi reflectă realitatea garantată constituţional că ora de religie a fiecărui cult este predată de persoane acreditate de respectivul cult”, mai arată Patriarhia Română.

Protocolul încheiat de Patriarhia Română, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Culte are scopul creşterii calităţii învăţământului religios public, precum şi a învăţământului teologic preuniversitar şi universitar. Acesta urmează Protocolului încheiat între Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei şi Secretariatul de Stat pentru Culte pentru introducerea educaţiei moral-religioase în învăţământul de Stat (septembrie 1990) şi celor ulterioare încheiate de Patriarhia Română cu Ministerul Educaţiei Naţionale pentru reintegrarea învăţământului teologic seminarial (liceal) şi universitar în învăţământul public românesc.

Potrivit Patriarhiei, prevederile acestor protocoale anterioare sunt reluate şi precizate mai clar în Protocolul din 29 mai 2014, ţinându-se cont de prevederile constituţionale şi noile reglementări legale, experienţa dobândită şi practica administrativă constantă din ultimii 25 de ani referitoare la responsabilitatea Bisericii Ortodoxe Române în formarea şi selectarea personalului său necesar în diferite domenii de activitate (preoţi, profesori de religie, asistenţi sociali etc.). Protocolul afirmă „coresponsabilităţile şi competenţele specifice Statului şi Bisericii în domeniul învăţământului religios public şi a învăţământului teologic ortodox preuniversitar şi universitar”, mai precizează aceeaşi sursă.

Protocolul prevede că încadrarea profesorilor de religie se face cu avizul scris al ierarhului locului, iar retragerea motivată a acestui aviz duce la încetarea de drept a contractului individual de muncă.

blank