Featured, Politic

Partidul Social Democrat a decis depunerea moțiunii de cenzură și intră in jocul anticipatelor

Partidul Social Democrat a decis în ședința Comitetului Executiv de marți să depună o moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban dacă Executivul își asumă răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi. Moțiunea de cenzură va deschide drumul către alegerile anticipate, așa cum își doresc liberalii și președintele Klaus Iohannis.

Planul social democraților de a depune o moțiune de cenzură i-ar putea ajuta pe liberali, care își doresc declanșarea unei crize politice care să ducă spre anticipate.

Premierul nu vrea ca anticipatele să fie declanșate de o demisie a sa, motiv pentru care va face tot ce este necesar pentru a trece o moțiune de cenzură împotriva propriului Cabinet, au declarat surse din PNL.

Astfel, urmează ca Executivul să își angajeze răspunderea în fața parlamentului pe mai multe proiecte de lege, printre care alegerea primarilor în două tururi și eliminarea pensiilor speciale.

Partidul Social Democrat a speculat intenția Guvernului în privința pensiilor speciale și a decis convocarea unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea în Parlament a legii care elimină pensiile speciale.

Liberalii ar putea sacrifica alegerea primarilor în două tururi pentru declanșarea anticipatelor. Adoptarea moțiunii de cenzură va duce la respingerea proiectului de modificare a legislației electorale.

Dacă moțiunea de cenzură este adoptată și Guvernul va fi demis, pentru declanșarea anticipatelor este nevoie ca în termen de 60 de zile Parlamentul să respingă două propuneri consecutive de premier.

 

blank