International, Stiri

Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere al Ucrainei cu UE

Parlamentul European a aprobat marţi, la Strasbourg, Acordul de Asociere UE – Ucraina, inclusiv Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA). De asemenea, Acordul a fost ratificat şi de Parlamentul ucrainean la Kiev.

parlamentul_european_02-465x390

Actul a fost adoptat cu cu 535 de voturi pentru, 127 împotrivă şi 35 de abţineri. Acordul ar fi trebuit să intre în vigoare începând cu 1 noiembrie, anul acesta, însă vineri UE, Ucraina şi Rusia au căzut de acord în cursul negocierilor să amâne intrarea provizorie în vigoare a regulilor comerciale până la data de 31 decembrie 2015.

”Prin această ratificare, alegerea europeană a Ucrainei va fi instituţionalizată şi va întări legătura puternică dintre viitorul UE şi cel Ucrainei. Societatea ucraineană a plătit cel mai mare preţ pentru aspiraţiile sale europene, preţul numeroaselor victime şi al ocupaţiei teritoriale de către Rusia, trecând printr-o situaţie economică tot mai dificilă. Prin această ratificare, UE dă Ucrainei cel mai mare semnal de sprijin, în ciuda propunerii regretabile de amânare a implementării acordului”, a spus raportorul, potrivit unui comunicat al Biroului Parlamentului European în România.

”Faptul că două parlamente au decis în mod liber să voteze astăzi simultan acest acord arată democraţia liberă, opusă democraţiei controlate. Parlamentul European a apărat mereu integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi va face acest lucru în continuare”, a spus preşedintele Parlamentul European, Martin Schulz.

Acordul presupune o asociere politică şi comerţ liberalizat. Prevederile politice aduc Ucraina cu un pas mai aproape de UE, deschizând noi canale pentru dialogul politic şi stabilind reguli fundamentale de cooperare în arii precum energia, transportul şi educaţia. Ucraina trebuie să implementeze reforme şi să respecte principiile democratice, drepturile omului şi statul de drept. Printre alte reguli, acordul stabileşte şi o mai mare mobilitate a lucrătorilor, prevede ţinte pentru crearea unui regim de circulaţie fără vize şi aliniază sistemele de reglementare ale celor două părţi, stabilind calendare detaliate pentru transpunerea legislaţiei europene în legislaţia ucraineană şi intrarea în vigoare a noilor prevederi, se mai arată în comunicat.

Poroşenko, vizită în SUA

Miercuri, preşedintele Petro Poroşenko va pleca în Statele Unite ale Americii, unde va susţine un discurs la Washington, în faţa Congresului american. În aceeaşi zi, Poroşenko va fi primit la Casa Albă de Barack Obama. preşedintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, a declarat că discursul şefului de stat ucrainean este un alt semnal al angajamentului ferm al Statelor Unite ale Americii pentru aspiraţiile poporului ucrainean. În timpul vizitei în SUA, Poroşenko speră că va obţine pentru ţara sa „un statul special” la NATO.

blank