Un colaborator extern al Parlamentului European a murit după ce a fost infectat cu coronavirus de COVID 19.

Este vorba de un italian în vârstă de 42 de ani, angajat al serviciului de informaţii, acesta fiind prima victimă făcută de coronavirus de COVID 19 în cadrul instituţiilor europene.

Bărbatul a lucrat la Bruxelles la Direcţia Generală pentru Inovare şi Sprijin Tehnologic a instituţiei.

O informaţie conform căreia mai mulţi colegi ai persoanei decedate au fost infectaţi nu a fost confirmată până în prezent de Parlamentul European.

Săptămâna trecută, vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, şi omologul său britanic David Frost, au intrat în autoizolare din cauza posibilităţii de a fi fost expuşi virusului.

Citeste si...  Iată ce medicament trebuie să iei dacă ai simptome de coronavirus

Barnier a fost singurul care a confirmat public că a fost testat pozitiv.