Politic, Stiri

Parlamentarii scoşi din hoteluri şi trimişi în chirie

Parlamentarii scoşi din hoteluri şi trimişi în chirie

blankPornind de la considerentul că mai trebuie făcute nişte economii în ce priveşte cheltuielile parlamentarilor, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a stabilit, cu liderii de grup, mai multe propuneri de economisire, printre care eliminarea cazării la hotel, diminuarea sau tăierea diurnelor şi nedecontarea benzinei. Aceste propuneri vor fi negociate în cursul zilei de azi cu Ministerul de Finanţe. Pentru că numărul de parlamentari a crescut, dar bugetul este acelaşi, ca cel din 2012, se impuneau nişte măsuri de reducere şi economisire. De exemplu, pentru un parlamentar, numai hotelul costa 9000 de lei lunar. S-a propus ca suma acordată pentru cazare să fie de 3500 – 3800 de lei şi parlamentarii să-şi caute locuinţe cu chirie. Tot pentru a se mai reduce din cheltuieli, s-a propus diminuarea sau tăierea diurnelor deputaţilor, care sunt în acest moment de 1,2% din valoarea indemnizaţiei. De asemenea, nedecontarea carburanţilor folosiţi la maşinile deputaţilor a reprezentat o altă propunere care a fost luată în calcul, aceasta fiind comasată cu propunerea ca aleşii să achite din banii lor contravaloarea întreţinerii şi reparaţiilor maşinilor. Toate aceste propuneri au fost avansate, deşi legea nu permite tăierea indemnizaţiilor deputaţilor, drept care, pentru a putea fi operabile aceste propuneri, s-a stabilit şi să se modifice Statutul deputaţilor şi senatorilor, care are prevederi referitoare la cazarea la hotel şi la diurne, astfel încât implementarea lor să poată fi făcută legal. Desigur, aceste hotărâri nu le sunt tocmai pe plac aleşilor. Unii s-au grăbit să spună că e, de fapt, o mascaradă cu zi electoral chestia cu reducerile, alţii, mai ales liderii maghiari, că ar fi bine să se mute Parlamentul la Cluj, ca să nu se mai pună problema cazarii. Iar alţii au făcut haz de necaz afirmând că pot să stea în corturi sau bordee şi barăci, în apropiere de Gara de Nord. Jalnic şi ruşinos că parlamentarii cărora le-am dat votul în decembrie nu realizează că, da, costau foarte mult hotelurile şi că, având la dispoziţie cei 3500, 3800 de lei pe lună, se poate închiria foarte frumos un apartament în Bucureşti. Studenţii, familiile de tineri, toată lumea care nu are o locuinţă în Capitală, poate să stea cu chirie, dar ei, aleşii, nu? Şi apoi, austeritatea o fi fiind doar pentru plebe? Pentru oamenii de rând? Pentru oricine, dar nu pentru ei? Mai ales că, alegeri parlamentare mai avem abia peste patru ani…  

blank