Parlamentarii europeni solicită țărilor UE să aplice sancțiuni severe Rusiei
Featured, International

Parlamentarii europeni solicită țărilor UE să aplice sancțiuni severe Rusiei

Parlamentarii europeni solicită țărilor UE să înăsprească ”în mod semnificativ” sancțiunile împotriva Rusiei, ca urmare a recentei încarcerări a lui Alexei Navalnîi.

Într-o rezoluție adoptată cu 581 voturi pentru, 50 împotrivă și 44 abțineri, Parlamentul a invitat statele membre ale UE să adopte o poziție activă în cadrul următoarelor reuniuni cu privire la arestarea lui Alexei Navalnîi și a multora dintre adepții săi, și să înăsprească în mod semnificativ măsurile restrictive ale UE față de Rusia.

Această poziție ar trebui să includă sancționarea persoanelor fizice și juridice implicate în decizia de arestare și plasare în detenție a lui Alexei Navalnîi, afirmă aceștia.

De asemenea, ar trebui impuse sancțiuni împotriva oligarhilor ruși care au legături cu regimul, a apropiaților președintelui Putin și a propagandiștilor din mass-media care dețin active în UE și care, în prezent, se bucură de libertatea de a călători în statele membre.

De asemenea, potrivit unui comunicat al Parlamentului European, ar trebui luate măsuri restrictive suplimentare în cadrul regimului global de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului.

După ani de deteriorare a relațiilor, parlamentarii europeni subliniază importanța revizuirii în mod critic a cooperării cu Rusia prin diverse platforme de politică externă și proiecte precum Nord Stream 2. Aceștia solicită UE să oprească imediat finalizarea acestui proiect controversat, privind conducta care ar urma să transporte gaze naturale din Rusia în Germania.

Eurodeputații subliniază, de asemenea, că UE nu ar trebui să mai întâmpine cu brațele deschise pe rușii îmbogățiți din surse neclare.

Având în vedere noua administrație de la Washington, Parlamentul subliniază că UE ar trebui să profite de această dinamică pentru a consolida unitatea transatlantică pentru protejarea democrației și a valorilor fundamentale împotriva regimurilor autoritare.

În cele din urmă, rezoluția solicită eliberarea imediată și necondiționată a lui Alexei Navalnîi și a tuturor persoanelor reținute în legătură cu întoarcerea sa în Rusia, fie că sunt jurnaliști, colaboratori din echipa lui Navalnîi sau cetățeni care își exprimau susținerea pentru acesta.

Sursa: Parlamentul European

blank