Featured, Medical

Părinții unui bebeluș acuză medicii că acesta a decedat pentru că l-au tratat superficial

Apropiații familiei unui bebeluș de cinci luni acuză un medic de la Policlinica din Focșani că i-a dat copilului tratament pentru roșu în gât, iar acesta a murit câteva ore mai târziu de pneumonie. Poliția Vrancea a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Părinții unui bebeluș acuză medicii că acesta a decedat pentru că l-au tratat superficial

Acuzațiile au fost făcute pe Facebook de un apropiat al părinților bebelușului.

„Nepăsarea și așteptatul șpăgii omoară din nou. În data de 6 decembrie, o tânără din satul Ciușlea, comuna Garoafa, s-a prezentat la unitatea primiri urgențe Sf. Pantelimon Focșani cu fetița ei de numai 5 luni. După ce i-a făcut doar un control , i s-a spus că fetița are roșu în gât și atâta, eliberându-i-se doar o rețetă (…). Când tânăra a cerut să fie internată, i s-a spus că nu sunt locuri în spital și că nu e grav. Până a doua zi de dimineață, un îngeraș de numai 5 luni și-a primit perechea de aripi, trecând la cele sfinte, având pneumonie. Nici măcar un control cu stetoscopul nu i s-a făcut“, a scris, pe Facebook, Lucian Constantin.

Conducerea unității medicale a constatat că bebelușul nu a fost înregistrat la Unitatea de Primiri Urgențe sau la Secția de Pediatrie, ci a fost văzut de un medic din Policlinică. Acesta spune că a consultat copilul „pe îndelete”.

„La examenul clinic nu am depistat semne de insuficiență respiratorie, copilul respira bine, era bine colorat, avea tonus bun. Copilul a fost consultat pe îndelete, dezbrăcat, pentru că așa consult toți copiii sugari. Copilul a primit o rețetă acasă, cu antitermice și simptomatice. Dacă era caz de internare îl trimiteam. Orice copil febril sub vârsta de șase luni, fără alte semne de boală, poate fi tratat acasă. Un copil care are insuficiență respiratorie nu poate să sugă, să se alimenteze cum trebuie, este agitat”, a declarat medicul Mihaela Mihalache, în timpul unei conferințe de presă.

Părinții unui bebeluș acuză medicii că acesta a decedat pentru că l-au tratat superficial

Cazul este anchetat de polițiștii vrânceni, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă a unui bebeluș. 
„Polițiștii s-au sesizat din oficiu. La nivelul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vrancea a fost înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cadavrul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, a declarat, la solicitarea MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.

Tot în judeţul Vrancea, soția unui bărbat de 53 de ani din Odobești, care a murit în urma unui infarct miocardic, îi acuză pe medicii de la Spitalul de Urgență din Focșani că au tratat cu superficialitate cazul soțului ei. Acesta a ajuns la spital cu semne de infarct, dar a primit doar calmante, spune femeia.

Femeia a povestit pe Facebook că bărbatul ei s-a simțit rău, a mers la spital și, deși prezenta simptome de infarct, a fost trimis acasă după o perfuzie cu calmante. Asta deși familia ar fi insistat ca bărbatul să rămână în spital, sub observație. La puțin timp după ce a ajuns acasă, bărbatul a murit, iar personalul de pe ambulanță a stabilit că este vorba despre un infarct miocardic acut.

„O altă viață la care serviciul de urgență a renunțat, numai într-un interval de o săptămână. Cu același dezinteres a fost tratat soțul meu, care prezenta simptome specifice infarctului miocardic, care a fost trimis acasă, fiind diagnosticat cu sindrom neurovegetativ. Deși necesita control de specialitate (medic cardiolog), a fost consultat de un medic nefrolog, administrându-i o perfuzie cu calmante. În urma încercărilor de a convinge personalul UPU de a-l ține sub observație în incinta spitalului și de a-i efectua investigații de specialitate, acesta a insistat că nu are nimic grav. Următoarea zi, în data de 1 decembrie, soțul meu, în vârstă de 53 de ani, a decedat. Personalul de pe ambulanță a constatat că decesul a survenit în urma unui infarct miocardic acut. Vă rog să fim solidari, să putem curăța sistemul medical de oameni care ascund în spatele buzunarelor pline, indiferența, plictiseala și superficialitatea care conduce în fiecare zi la pierderea de vieți omenești”, a scris Doina Bataragă în postarea de pe Facebook.

Zeci de persoane au comentat pe rețeaua de socializare în urma mesajului scris de femeia din Odobești.

„I-am învățat numai cu șpăgi și pe lângă că îți vorbesc urât, zace multă incompetență profesională! Este strigător la cer ce se întâmplă în sistemul de sănătate românesc!”, a scris pe Facebook un vrâncean, în timp ce altul propune o soluție: „Ar trebui ca fiecare din noi să dăm în judecată aceste lucruri pentru a se putea face ceva în acest spital în care sunt angajați numai pe pile și pe bani!”.
Contactați de corespondentul MEDIAFAX, reprezentanții Spitalului de Urgență din Focșani au spus că în acest caz nu a fost depusă nici o plângere.

blank