Părintele Emanuel Ganciu, parohul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Jilava, este genul de om care toată viața a împărțit bunătate și spiritualitate. Tot timpul, cei care au intrat în contact cu el s-au încărcat cu energie pozitivă și au avut ceva de învățat. Din păcate, asupra părintelui Ganciu, pe 26 iunie 2020, s-a abătut un necaz: locuința sa a luat foc în totalitate.
Fost medic veterinar, hirotonit la 39 de ani și ajuns iconom stravrofor pentru meritele sale duhovnicești, părintele Ganciu mai are o mare pasiune: este pasionat de lingvistică, etnologie și antropologie. În acest sens, parohul lucrează de peste 20 de ani la o lucrare despre originile poporului român.
Video-interviu aici:
https://youtube.com/watch?v=EBWLZHrI3yY
Ca în fiecare noapte, și pe 26 iunie, părintele Ganciu s-a retras în camera sa de studiu a casei parohiale. Părintele s-a adâncit astfel în rugăciune și în plăcuta muncă de cărturar, însă din senin, la miezul nopții, becul la care citea s-a stins. Observând lumina de afară, părintele și-a dat seama că e o problemă. Doar la el era lumina stinsă, iar pâlpâirile roșiatice și un miros bizar de ars l-au determinat să iasă de afară. Aici, avea să constate că o anexă a casei, atelierul, luase foc și flacările erau înălțate deja peste acoperiș.
Într-un minut, părintele și-a alertat soția și soacra în vârstă de 88 de ani. Totul într-un calm deplin, cu ghidare spirituală. Nu mult a trecut și casa devenise un rug imens. Toată munca de o viață a părintelui Emanuel Ganciu era distrusă de flăcări. Părintele nu a strâns averi, nu a cerut niciodată ceva cuiva, iar marea sa pasiune au fost cărțile. Mii de volume se mistuiau în fața sa alături de manuscrisele la care lucra de peste 20 de ani.
Soția preotului apelase 112 pentru a chema pompierii încă din momentul în care părintele i-a dat vestea cea tristă. 45 de minute mai târziu, aceștia au venit. Iar ceea ce focul nu a apucat să distrugă a fost distrus de apă. Decenii de muncă și efort s-au dus într-o clipită, iar munca părintelui se făcuse scrum. Chiar și așa, părintele Ganciu vede nefericitul accident ca pe un mod prin care Dumnezeu lucrează prin oameni. Asta pentru că, după incendiu, a observat cât de mulți oameni are aproape.
„Nu vreau să pozez în mare sfânt, dar necazul acesta s-a transformat în bucurie când am văzut nu numai prieteni, dar și oameni necunoscuți, care au sărit în ajutor. Fiecare cu cât a putut. Vezi dăruirea, vezi sufletul din spatele acelui ajutor. Cum să nu te bucuri? A sunat-o pe soție cineva din Maramureș. Au găsit numărul pe Internet și au spus că vor să ajute. E o bucurie. Plus faptul că ne-a dat Dumnezeu tăria să trecem peste. Nici soția nu a fost distrusă sau foarte afectată. Parcă ne-ar fi durut mai mult dacă era casa altuia, ne era milă pentru el. Când am ieșit din casă, îmi ardea fața. Când am coborât de pe ultima treaptă, lângă noi a căzut, ca în filme, o grindă în flăcări. Nu ne-a atins o scânteie. Deși noi am pierdut aproape tot nu am avut nici cea mai mică arsură sau să fim afectați psihic. E mâna lui Dumnezeu aici!”, ne-a spus părintele Ganciu.
Când ți se întâmplă un astfel de necaz, e foarte probabil să fii debusolat, să cauți vinovați sau să ai nevoie de o perioadă să-ți revii. Nu a fost însă și cazul părintelui Ganciu. Duminică, la câteva zeci de ore distanță de la nefericitul accident, preotul Ganciu a mers la slujbă și spovedanii ca și cum nimic rău nu s-ar fi întâmplat.
„Ce vină aveau bieții enoriași că mi-a luat mie foc casa? Slujba trebuia ținută și păcatele spălate”, spune el, adăugând că bunurile materiale sunt doar anexe trecătoare ale unui suflet pe pământ.
Cu o modestie incredibilă, duhovnicul s-a mutat acum temporar la fiul său, tot Emanuel și tot preot, alături de o familie numeroasă, mai ales copii. În total sunt peste 20 de suflete.
Aici am fost așadar întâmpinați de părintele Ganciu. Are alături și putinele cărți și manuscrise rămase ca prin miracol după incendiu. Biblii – printre care primul document al limbii române moderne, celebra ”Biblie de la București” din 1688 re-editată după 300 de ani în 1988 – și manuscrisele lui. Lucrarea de masterat, studii, notițe migălite peste dicționare și cărți de lingvistică și istorie, acum sunt încă lizibile și recuperabile. Un trecut care s-a încăpățânat să reziste. 25 de ani de muncă în care părintele a cercetat originile poporului român.
„Manuscrisele sunt aproape de neatinse deși au stat sub 80 de centimetri de tăciuni uzi. A ars peste tot, numai înăuntrul lor nu. Înăuntru e neatins! Au fost câteva tone de apă de la pompieri, dar pe interior este neatins. Minune! Dumnezeu vrea ca eu să închei lucrarea!”, exclamă părintele Ganciu.
Oamenii au sărit în ajutorul părintelui Ganciu
Planul din acest moment este construcția unei noi case: mai mică, mai modestă, după posibilități. Părintele Ganciu nu avea bani, nu ceruse niciodată nimic nimănui și a dus o viață în care avuțiile nu au fost nicicând o prioritate. În noua încercare, părintele nu este singur. Deși nu a cerut nimănui ajutorul, oamenii au aflat necazul care s-a abătut asupra părintelui. Chiar și oameni care nu îl cunosc, impresionați de povestea sa, au decis să-l ajute.
„Abia acum, la nevoie, mi-am dat seama câtă bunătate este în oameni. Am primit telefoane și mesaje de încurajare de peste tot, până și de departe, din Maramureș. O solidaritate pe care n-aș fi cunoscut-o dacă nu pierdeam tot. Poate că așa e scris: la necaz iese ce e mai bun din noi. Nenorocirile sunt doar încercări, teste de omenie menite să ne arate sufletul adevărat”, a mai spus părintele Ganciu.
În pofida discreției și a modestiei părintelui, oamenii au făcut deja pași importanți pentru ridicarea unei căsuțe. Deoarece nu dorea să pară că se victimizează, în condițiile în care vede nefericitul accident ca fiind, totuși, un moment care aduce oamenii împreună, părintele a acceptat să ne vorbească despre cele întâmplate după ce l-am asigurat că îi vom spunea povestea direct oamenilor de rând. Nu s-a plâns în nicun moment și a vorbit cu o pasiune incredibilă despre limb română, istorie, etnologie și lingvistică comparativă.
Părintele Ganciu ne-a trimis așadar cu gândul la grija infinită a preoților din toate timpurile față de cuvântul scris, față de cultură, din acele vremuri în care o locuință nu ardea de la un scurtcircuit, ci ardeau sate, orașe și țări. Dar, în pofida momentului în care se află, din ochii părintelui Emanuel Ganciu am putut citi recunoștință pentru faptul că în jurul său se află un zid de suflete gata să-l apere și să-l ajute, mai durabil decât orice construit din piatră.
Te invităm să urmărești o discuție de suflet cu părintele Emanuel Ganciu. Iar dacă dorești să te alături oamenilor de bine care îl sprijină pe duhovnic în aceste momente dificile, o poți face cu o donație în contul RO05 RZBR 0000 0600 1759 9692 – Ganciu Doinița – Raifeisen Bank.