Actualitate, Featured

Pâna acum, România are 38.139 de cazuri de coronavirus, confirmate, și 2.038 de decese

Până în acest moment în România au fost confirmate 38.139 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 2.038 de decese.

Duminică au fost anunțate 767 de cazuri noi și 17 decese, în ușoară scădere față de ziua precedentă.

Până Sâmbătă, în România a fost atins un nou record. Au fost anunțate 889 de cazuri noi într-un interval de 24 de ore, din 18.732 de teste efectuate.

Tot sâmbătă, România a depășit un nou prag în ceea ce privește numărul de decese provocate de coronavirus. Astfel, peste 2000 de români au murit din cauza Covid-19, de la debutul pandemiei.

Bilanțul orei 13:00 – 681 de cazuri noi și 12 decese

Până astăzi, 20 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 38.139 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

În ultimele 24 de ore au fost raportate 681 de cazuri din 8.570 de teste efectuate.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.213 au fost externate, dintre care 22.747 de pacienți vindecați și 2.466 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Totodată, până în prezent, 972 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Decese provocate de Covid-19

Până astăzi, 2.038 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 19.07.2020 (10:00) – 20.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 12 decese ( 7 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Galați, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Ilfov.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.

11 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 681 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 293 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 967.192 de teste.

blank
Apeluri la 112 și TelVerde

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 339 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Dosare penale și sancțiuni

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.520 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 581.505 lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Situația românilor din diaspora

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.215 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 117 în Franța, 2.330 în Germania, 129 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 15 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 158 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 11 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.


Arafat: ”Este posibil să se ajungă la măsuri zonale de restricție”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că nu este exclus ca autorităţile să impună măsuri de restricţie ”zonale sau regionale” acolo unde se va constata o creştere alarmantă a numărului de infectări cu SARS-Cov-2.

În ceea ce priveşte capacitatea sistemului sanitar de a îi tata pe pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 care au nevoie de terapie intensivă, Arafat susţine că sunt zone în care există ”presiune” pe sistemul sanitar şi zone în care numărul de paturi este, în prezent, suficient.

„Aceste cazuri cresc deja cu câteva sute pe zi. Numărul vindecaţilor este mai mic decât numărul celor care se îmbolnăvesc şi înseamnă că avem o creştere continuă a numărului cazurilor active. Dacă populaţia nu respectă măsurile minime care sunt recomandate – mască, distanţare – riscul există să vedem că situaţia în România poate să se înrăutăţească în continuare în lipsa măsurilor compensatorii care au fost recomandate sau impuse populaţiei”, a declarat Raed Arafat duminică seară.

Bilanțul de duminică, 19 iulie

Până duminică, 19 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 37.458 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.042 au fost externate, dintre care 22.617 de pacienți vindecați și 2.425 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Totodată, până duminică, 935 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Până duminică, 2.026 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 18.07.2020 (10:00) – 19.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese ( 5 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Maramureș, Olt și Sibiu.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.

16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 767 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, duminică erau internați 286 de pacienți.

Până duminică, la nivel național, au fost prelucrate 958.622 de teste.

blank