Administratie Locala

Pâine record de 20 de metri, la Târgul din Parcul Naţional

Un adevărat record la „Târgul de pâine” organizat de Primăria Sectorului 2 în parcul Naţional: a fost coaptă, chiar la faţa locului, o pâine lungă de 20 metri, proaspătă şi gustoasă, oferită tuturor vizitatorilor târgului veniţi în număr mare, dornici să încerce din multitudinea de preparate tradiţionale româneşti.

download_66374200Edilul Sectorului 2 Neculai Ontanu încurajează în aceste zile cultura şi tradiţiile româneşti prin organizarea „Târgului de pâine” aflat la cea de-a XV a ediţie, unde sunt aşteptaţi toţi iubitorii de tradiţii autentice, pe care astăzi le mai găsim cu greu chiar şi în satele noastre.

Atmosfera de sărbătoare dintr-o frumoasă zi de toamnă a fost dată de acordurile muzicale ale cântecelor şi dansurilor din zona Hunedoarei şi întregită cu produse tradiţionale ale bucătăriei româneşti: fasolea la ceaun, dulciuri, gem făcut în faţa vizitatorilor, must, braga, vin şi multe altele care i-au îmbiat pe trecători să guste din bunătăţile aduse de expozanții veniți din toate zonele etnofolclorice ale țării.

Nu putea lipsi, ca în fiecare an, pâinea tradiţională făcută pe vatră și la ţest, plăcinte, papanaşi, cozonaci, turtă dulce, alături de bulz, sarmale, frigărui și friptură la proţap, precum şi alte bunătăți cu care sunt așteptați bucureștenii în acest sfârşit de săptămână, la cea de-a XV –a ediție a „Târgului de pâine”  organizat de Primăria Sectorului 2 în Parcul Național.

Vizitatorii de toate vârstele pot retrăi atmosfera de toamnă bogată la târgul tradiţional românesc: gospodari din toate zonele ţării, straie specifice, ateliere şi expoziţii de meşteşuguri, mici gospodării săteşti, prezentarea reţetelor vechi de sute de ani, obiceiuri (pomul  ritual cu pâine de naştere, de nuntă, de moarte, chemarea ploii, a prosperităţii,  cultul grâului), cultura tradiţională (cântec, joc, snoave).

Spectacolele folclorice de sâmbătă, 19 septembrie şi duminică, 20 septembrie, de la ora 17.30, vor îmbogăţi atmosfera de sărbătoare, ediţia din acest an fiind onorată de prezenţa unor artişti de prestigiu: Cristina Turcu Preda, Vasile Anghel, Elena Sima, Ionuţ Sidău, Veronica Geamănu, Ioan Chirilă.

Ansamblul de dansuri populare „Rapsodia Carpaţilor” va invita publicul la tradiţionalele hore şi sârbe româneşti, iar prezentatorul spectacolelor, actorul Dragoş Silivestru, va fi amfitrionul evenimentului. 

         Programul de vizitare al târgului: 10.00 – 20.00, intrarea fiind liberă.

         Detalii si imagini gasiti pe site/ul Primariei sectorului  2 / www.ps2.ro, rubrica Stiri.

blank