Actualitate, Featured

Pădurile din Mureș, supravegheate atent de poliţişti

Poliţişti de la Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol desfăşoară, timp de 5 zile, o acţiune în judeţul Mureş pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier naţional,

Acţiunea, ce are loc în perioada 23 – 27 septembrie, vizează verificarea a trei ocoale silvice, precum şi a activităţilor desfăşurate de cinci agenţi economici, informează IGPR.

De asemenea, poliţiştii verifică şi respectarea dispoziţiilor legale de către agenţii economici pe linia achiziţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialelor lemnoase, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

La acţiune participă şi poliţişti din cadrul inspectoratelor judeţene Mureş, Suceava, Neamţ, Cluj, Alba, Covasna, Vrancea şi Braşov. Se acţionează în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor – gărzile forestiere din Cluj, Focşani, Oradea, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava şi Timişoara.

Acţiunea beneficiază de suportul Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, se mai spune în comunicat.

blank