Ultima Ora

Ovidiu Raeţchi: Victor Ponta nu are competenţe în domeniul financiar

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a afirmat că premierul Victor Ponta a dovedit că nu are competenţe în domeniul financiar încă din vara trecută, atunci când, la consultările de la Cotroceni pe tema reducerii CAS, a fost luat prin surprindere de termenul „MTO” şi a fost în mod clar depăşit de discuţie:

Victor-Ponta-3

„Premierul Victor Ponta trebuie să stea cât mai puţin la conducerea Ministerului de Finanţe şi interimatul său nu trebuie prelungit mai mult de miercuri, 25 martie, aşa cum el însuşi a anunţat. Victor Ponta şi-a demonstrat competenţa în domeniul finanţelor în urmă cu câteva luni, în cadrul consultărilor de la Cotroceni privind reducerea CAS, atunci când a provocat amuzamentul întregii ţări fiind luat prin surprindere de termenul „MTO” şi a părut complet depăşit de discuţie. Nu ştiu dacă între timp s-a lămurit asupra semnificaţiei abrevierii care l-a pus într-o jenantă dificultate, dar este clar că prezenţa sa – fie şi pentru o scurtă perioadă- la conducerea ministerului de Finanţe e un accident nefericit. Nu este prima situație în care Ponta nu știe ce vorbește: în această săptămână a arătat ca nu cunoaște valoarea alocațiilor pentru copii, susținând ca este vorba despre o suma de 84 de lei, în condițiile în care este premier de trei ani, și alocația nu a fost mărită de ani de zile. Ii repetam, în speranța că va retine, ca valoarea alocației pentru copii este 42 de lei. Cu o alta ocazie, deși ANAF se afla în subordinea sa și este clar ca este treaba institutiei sa recupereze prejudiciile din dosarele penale, Ponta a încercat sa arunce vina tocmai pe DNA, pentru a justifica slaba colectare a acestora. Toate aceste exemple demonstrează ca Ponta nu este deloc pregătit sa stea mai mult de câteva ore în funcția de ministru al Finanțelor. Deznodământul în cazul lui Darius Vâlcov era previzibil de acum o săptămână şi premierul trebuia să dea dovadă de responsabilitate şi să vină, până acum, cu o propunere decentă pentru Ministerul de Finanţe. În lipsa unei variante pentru Ministerul de Finanţe, preşedintele Klaus Iohannis a fost nevoit să accepte interimatul lui Victor Ponta”.

Raeţchi a punctat şi faptul că premierul nu spune care sunt sursele de finanţare pentru măsurile prezente în Codul Fiscal, pe care Ponta vrea să-l adopte miercuri.

„Şi atunci, ca şi acum, premierul Victor Ponta este incapabil să spună care sunt sursele de finanţare pentru măsurile pe care doreşte să le promoveze: atunci reducerea CAS, acum adoptarea Codului Fiscal. Din dorinţa de a adopta o măsură care să-i aducă măcar câteva puncte în sondajele de opinie, Ponta girează măsuri financiare despre care nu ştie dacă pot fi susţinute de bugetul de stat. Sigur, responsabilitatea consecinţelor adoptării unui Cod Fiscal fără acoperire nu îl mai priveşte: se află pe ultima sută de metri a mandatului său la Palatul Victoria şi responsabilitatea politică pentru acoperirea găurii bugetare pentru măsurile adoptate nu îi va mai aparţine”.

blank