Orgie, sexuală cu 81
Featured, International

Orgie, sexuală cu 81 de participanți, în Franța, întreruptă de polițiști

Poliția din Franța a întrerupt o orgie la care participau 81 de persoane, pentru încălcarea restricțiilor și regulilor legate de Covid.

Ofițerii au descins într-un imobil din Collegien, de la marginea Parisului, vinerea trecută și au depistat zeci de persoane aflate în același loc, relatează The Independent.

Potrivit presei franceze, polițiștii au ajuns la fața locului în jurul orei 21:00 și au găsit 11 persoane în parcare, fiecare dintre acestea fiind amendate cu 135 de euro pentru încălcarea restricțiilor, care, între altele, limitează circulația între orele 18:00 și 6:00 în principalele orașe ale țării.

După ce s-a autorizat intrarea în clădire, la ora 23:00, ofițerii s-au întors la fața locului și au descoperit un „număr imens” de oameni care participau la o „orgie pe scară largă”.

„Evenimentul a încălcat regulile din starea de alertă și au existat și probleme cu măștile și distanțarea socială”, a declarat un anchetator.

„Cei implicați în acest incident au cooperat cu poliția și nu a existat nicio rezistență față de acțiunea autorităților”, a mai spus anchetatorul.

În total, 81 de persoane au fost amendate pentru participarea la origie, în timp ce alte trei persoane care ar fi organizat petrecerea au fost duse la audieri.

Anul trecut, un politician de dreapta din Ungaria și-a dat demisia din Parlamentul European după ce a fost depistat la o orgie cu peste 20 de persoane, în Bruxelles, petrecere la care s-au folosit și droguri.

blank