Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a declarat, întrebat dacă este aplicabil proiect de lege şi pentru plăţile indemnizaţiilor speciale ale parlamentarilor aflate acum în plan, că imediat ce legea va intra în vigoare foşii şi actualii beneficiari ai pensiilor speciale nu vor mai beneficia de ele.

„Da! Aşa cum este proiectul de lege adoptat, pe de o parte anulează dreptul foştilor parlamentari, odată cu împlinirea vârstei de pensionare, de a beneficia de pensia specială. De asemenea, actualii beneficiari ai pensiilor speciale nu vor mai beneficia de plata acestei pensii, imediat ce legea va intra în vigoare. Este o decizie foarte serioasă a Parlamentului României. Parlamentul României, astăzi, prin cei care compun Parlamentul, au arătat că sunt gata să renunţe la avantaje, care au fost dobândite prin votul unor majorităţi parlamentare, în legislaturile trecute. Pensia specială pentru parlamentari reprezenta un privilegiu, reprezenta o formă de plată a unor sume pentru reprezentanţii cetăţenilor români, care nu au fost trimişi în Parlament ca să îşi voteze pensii speciale, ci ca să reprezinte interesele românilor”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat miercuri la Parlament dacă este aplicabil proiectul adoptat de Parlament şi pentru plăţile indemnizaţiilor aflate, acum, în plan.

El a adăugat că proiectul de lege este constituţional.

„Nu aş vrea să intru într-o discuţie despre constituţionalitate. Din punctul meu de vedere, acest proiect de lege adoptat, astăzi, de Camerele Reunite ale Parlamentului este perfect constituţional şi este un act de dreptate făcut de actualii parlamentari, în raport cu cetăţenii români. Actualii parlamentari, toţi cei care au votat, au votat că nu sunt mai presus de lege, că respectă principiul egalităţii în drepturi şi că nu vor să-şi folosească poziţia de parlamentar pentru a beneficia de drepturi de care nu beneficiază alţi cetăţeni. Repet, este constituţional. Aşa cum, o majoritate parlamentară a hotărât să introducă în legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor acest drept, la fel, Parlamentul are dreptul de a opri acest acordarea acestui drept pentru orice fost parlamentar sau parlamentar în funcţie”, a completat Orban.

Chestionat dacă este o soluţie supraimpozitarea indemnizaţiilor speciale pentru alte categorii profesionale, liderul PNL a răspuns: „Nu este o soluţie!”.

„Exact ceea ce am declarat public. Eu, personal, nu am susţinut această soluţie, pentru că nu poţi să impozitezi doar veniturile din pensii şi doar pentru anumite categorii de pensii. În general, există principii constituţionale privind justa distribuţie a sarcinii fiscale, privind egalitatea, inclusiv, din punct de vedere fiscal, în faţa legii. Nu poţi să impozitezi doar anumite categorii de venituri şi alte categorii de venituri să le impozitezi diferenţiat. Când impozitezi, impozitezi veniturile în sine, nu impozitezi venituri de o anumită natură, obţinute din pensii, în timp ce, veniturile obţinute din salarii sau din dividende sau din drept de autor sau din drept de proprietate sau din chirii le impozitezi într-un mod diferenţial”, a explicat Orban.

Camera Deputaţilor şi Senatul reunite în plenul comun de miercuri au votat eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Comisia pentru statut a adoptat raport de admitere cu amendamente la proiectul PSD privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Singurii parlamentari care s-au abţinut au fost cei de la UDMR.

Citeste si...
Victor Ponta şi-a prezentat noii miniştri