Featured, Politic

Orban susține că are 225 de voturi asigurate și 11 promise

Ludovic Orban a declarat că, la votul pentru învestirea Guvernului, pe lângă cei 225 de parlamentari din grupurile care au anunțat că susțin noul Executiv, a discutat cu alți 11 aleși care i-au spus că vor fi prezenți în plenul reunit de luni.

„În momentul de față, pe lângă cei 225 de parlamentari care sunt în grupurile care susțin învestirea Guvernului, cu care am semnat acorduri sau am stabilit înțelegeri, pe lângă cei 225 de parlamentari, sunt încă 11 parlamentari cu care am, discutat personal și mi-au confirmat într-un procent destul de mare faptul că vor fi prezenți la votul de învestire a Guvernului”, a afirmat Ludovic Orban, vineri la sediul PNL din Modrogan, întrebat cum comentează faptul că senatorul UDMR Attila Lazslo a spus că nu va fi cvorum în plenul de luni.

Liderul PNL a mai precizat că toată lumea pricepe că este absolut necesar ca România să aibă un Guvern legitim, votat de Parlament.

„De altfel, cred că toată lumea înțelege că există o necesitate absolută ca România să aibă un Guvern legitim pentru că sunt foarte multe situații explozive, situații care reclamă intervenții urgente, care nu pot fi realizate decât de către un Guvern care este învestit de Parlament și care este în deplină capacitate de exercițiu a prerogativelor guvernamentale”, a conchis Orban, potrivit Mediafax.

Senatorul UDMR Attila Laszlo a afirmat, miercuri seară, că Guvernul Orban nu va putea fi învestit luni, deoarece nu va exista cvorum. El a adăugat că votul de încredere din Parlament va fi amânat până după alegerile prezidențiale.

Pentru ca Guvernul Orban să primească votul de încredere în Legislativ sunt necesare 233 de voturi „pentru”.

blank