Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că, în ziua dezbaterii moțiunii de cenzură împotriva guvernului, vor fi manifestații atât în București cât și în fiecare capitală de județ. „Am anunțat public încă de la reuniunea Biroului Executiv de săptămâna trecută că vom organiza manifestații în țară în fiecare capitală de județ și, de asemenea, vom organiza manifestații și în București. Cu siguranță, centrul de greutate al manifestațiilor în ziua dezbaterii și votului moțiunii va fi Bucureștiul, Parlamentul. Ca atare, vom organiza cu certitudine manifestații. Singura problemă pe care o avem este atitudinea obstrucționistă a majorității care special nu a stabilit un calendar clar al acestei moțiuni de cenzură, astfel încât să ne reducă capacitatea organizatorică. O mobilizare maximă poți să ai în condițiile în care cât de cât din timp cunoști ora și ziua la care se dezbate moțiunea, ori tactica lor este exact aceeași tactică pe care au aplicat-o și privitor la ziua și ora citirii moțiunii”, a declarat Orban, după Biroul Executiv al PNL.