Atacarea la CCR de către PSD a legilor pentru care Guvernul Orban și-a asumat răspunderea „nu este o acțiune social-democrată”, a spus Ludovic Orban.  Premierul a completat că prin menținerea OUG 51 sunt afectate familiile sărace.

Imediat după intervenția la Tv a premierului Ludovic Orban, a intervenit telefonic și Marcel Ciolacu. Președintele interimar al PSD a spus că „nu vorbim despre ce este social-democrat sau liberal, vorbim de respectarea legii”, a spus el, chemându-i pe liberali să evite asumarea răspunderii guvernamentale și să vină în Parlament pentru dezbateri: „Au majoritatea”.

„Mi se pare o decizie foarte proastă, noi când am decis să modificăm OUG 51, am decis să modificăm prin lege ordonanța și am ales procedura angajării răspunderii, pentru că este o situație care trebuie rezolvată urgent. Foarte mulți copii nu mai pot să se duca la școală, pentru că serviciul de transport a fost transformat din serviciu public în transport județean”, a spus Ludovic Orban.

„În OUG 51 s-a introdus un articol prin care s-au prelungit de drept licențele operatorilor de transport la nivelul fiecărui județ până în 2023, adică s-a decis să nu se organizeze licitații de traseu pentru firme. Menținerea până în 2023 afectează grav calitatea transportului, pentru că ține în circulație mijloace de transport care nu respectă norme tehnice și nu oferă siguranță pasagerilor”, a adăugat premierul.

Citeste si...
E nenorocire. Un celebru economist arată de ce e România pe MARGINEA PRĂPASTIEI. Graficele care ne spun că se apropie PRĂBUȘIREA!

„Atacarea la CCR nu face altceva decât să perpetueze situația de fapt și să întârzie ca serviciul de transport județean să redevină serviciu public. Asta nu e o acțiune social-democrată, este o acțiune care lovește în plin familii cu nivele de venituri mai scăzute. Se restrânge grav accesul fiecărui copil la serviciile de educație oferite de statul român”, a subliniat premierul.

Marcel Ciolacu a anunțat sâmbătă că PSD va sesiza, luni, Curtea Constituțională asupra proiectelor pe care și-a asumat răspunderea Guvernul, modificarea legilor justiției și abrogarea OUG 51 privind transporturile. Președintele Camerei Deputaților a precizat că guvernarea PNL este una „abramburistică”.

Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe trei proiecte de lege, respectiv pentru modificarea legilor justiției, abrogarea OUG 51 și pentru adoptarea Legii plafoanelor necesară adoptării Legii bugetului de stat. Amendamentele admise de Executiv au fost citite de Ludovic Orban în plenul reunit de joi al Camerei Deputaților și Senatului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.