Orban despre organizarea alegerilor pe 6 decembrie
Featured, Politic

Orban despre organizarea alegerilor pe 6 decembrie: „Nu putem să mai tolerăm existența unui Parlament expirat”

Ludovic Orban a declarat la B1TV că actualul Parlament dominat de PSD este expirat din punct de vedere politic, al legitimității și reprezintăun pericol uriaș pentru oameni”, iar alegerile legislative trebuie organizate pe 6 decembrie 

Premierul susține că alegerile parlamentare nu sunt ”un moft”, iar voința românilor trebuie să fie exprimată și să legitime Parlamentul , iar toleranța unui legislativ ”expirat” nu trebuie să existe.

Prim-ministrul Ludovic Orban: „Nu putem să mai tolerăm existența unui Parlament expirat, a unui Parlament care nu mai are niciun fel de legitimitate”

„Pe 20 decembrie, mandatul actualului Parlament expiră. Oricum, actualul Parlament dominat de PSD e expirat din punct de vedere politic, al legitimității și reprezintă un pericol uriaș pentru oameni. Dacă menținem actualul Parlament, în orice moment ar putea să mai facă un rău României, cum a mai făcut în ultimele luni, pentru că sunt majorități care se formează în jurul PSD, care dictează decizii total contare intereselor generale ale României. Alegerile parlamentare sunt fundamentale, trebuie să dea un Parlament legitim, care să fie conform cu voința românilor. Alegerile nu sunt un moft, democrația înseamnă alegeri. Nu poți fără alegeri. Păi actualul Parlament o să numească în continuare oameni care Renate Weber, Florin Iordache, Dorneanu etc. Nu putem să mai tolerăm existența unui Parlament expirat, a unui Parlament care nu mai are niciun fel de legitimitate. Parlamentul de multe ori ne-a pus bețe în roate”, a transmis premierul României.

Unul dintre argumentele premierului în decizia de a organiza alegeri parlamentare în decembrie a fost exemplul altor state:

„În România s-au organizat alegeri, duminica trecută. S-au organizat secții de votare pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova. În Statele Unite ale Americii s-au organizat alegeri prezidențiale. În toate țările europene s-au organizat alegeri”.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, joi, în şedinţa de Guvern, că începe campania electorală, care va fi una în condiţii foarte stricte, apoi urmează votul.

Preşedintele a dat exemplul alegerilor din SUA, care s-au organizat deşi acolo sunt 100.000 de cazuri zilnice de COVID-19.


blank