Featured, Politic

Președintele PNL Ludovic Orban, despre Dragnea: S-a ascuns ca o găină, prin sedii de partide

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat, vineri, că liderul PSD Liviu Dragnea s-a asuns în timpul campaniei electorale în sediile partidului pe care îl conduce, ca „o găină fricoasă”, fiind păzit de jandarmi și de alte forțe de ordine, potrivit mediafax.

„Puterea este în mâinile oamenilor. Noi am făcut o campanie directă, o campanie cinstită, o campanie onestă, în timp ce Dragnea s-a ascuns ca o găină fricoasă prin sediile de partid și chiar atunci când a încercat să scoată capul în lume, a fost păzit de cordoane de jandarmi, de forțe de ordine și a fugit de români. Dragnea, ca o găină fricoasă, a refuzat participarea la orice dezbatere, la orice confruntare publică cu reprezentanții Partidului Național Liberal, pitindu-se la Viața Satului sau la alte emisiuni regizate în care a transmis niște mesaje toxice și și-a aruncat asupra românilor veninul pe care l-a adunat în el”, a declarat Ludovic Orban, într-o conferință de presă la București.

Liderul liberal a vorbit și despre interzicerea conducerii PNL de a aniversa la Vila Florica cei 144 de ani de la înființarea partidului.

„În această zi de aniversare am simțit ce înseamnă fața hâdă, fața mizerabilă a comuniștilor travestiți, a vechililor grupați în jurul lui Dragnea, care au întinat memoria Brătienilor și care au interzis conducerii Partidului Național Liberal, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, să aniverseze înființarea Partidului Național Liberal, la Vila Florica.Am să le transmit un mesaj acestor vechili care umilesc românii în fiecare zi, că Mausoleul de la Mărășești nu este moșia lui Oprișan și că nu poate Oprișan să interzică PNL, în an Centenar, să onoreze memoria românilor căzuți în bătăliile de la Mărășești, că Vila de la Florica nu este moșia PSD, Vila de la Florica aparține fiecărui român și de Vila de la Florica este legată istoria României, momente fundamentale care s-au petrecut în istoria României și că nu ne puteți interzice nouă, liberalilor, să cinstim memoria înaintașilor noștri și chiar dacă astăzi în mod abuziv nu ați permis Partidului Național Liberal accesul la Florica, în curând nu veți mai avea niciun fel de posiblitate de a comite abuzuri”, a adăugat Orban.

PNL aniversează, vineri, 144 de ani de la înființarea formațiunii politice, începând cu ora 18.00. Liberalii vor găzdui un eveniment dedicat acestui moment în grădina sediul central al partidului din Capitală. La reuniune va participa și președintele Klaus Iohannis, de la ora 18.30, precum și personalități din societatea civilă, mediu de afaceri, cultură și membri ai corpului diplomatic.

blank