Premierul Ludovic Orban susţine că noile măsuri institute de autorităţi vor intra în vigoare luni şi că este nevoie de acestea în contextul în care există un mare număr de persoane care sunt infectate, dar asimptomatice şi care continuă să transmită virusul SARS-CoV-2. El afirmă că regretă că a fost nevoie de astfel de decizii, însă explică faptul că ele sunt absolut necesare. „Vă spun sincer: mă doare inima, eu ţin la libertate. Pe de altă parte, când pui în balanţă viaţa omului cu nişte restricţii care nu afectează economia în ansamblul său, afectează unele domenii, normal că e mai importantă sănătatea oamenilor”, susţine Orban, care consideră că „e un fel de carantină, sunt restricţii de circulaţie pe timpul nopţii”.

Premierul Ludovic Orban a declarat, la Digi 24, că toate măsurile anunţate joi seară vor fi valabile începând de luni, arătând că acestea au fost luate pe baza evaluărilor făcute de specialişti.

„A crescut ferocitatea, virulenţa în transmiterea virusului, riscul de infectare este crescut şi trebuie să ţinem cont şi de acest aspect în măsurile pe care le luăm. Vă spun sincer: mă doare inima, eu ţin la libertate. Pe de altă parte, când pui în balanţă viaţa omului cu nişte restricţii care nu afectează economia în ansamblul său, afectează unele domenii, normal că e mai importantă sănătatea oamenilor. (…) Suntem efectiv obligaţi să luăm aceste măsuri pentru că altfel riscăm să crească foarte mult numărul infectărilor şi orice persoană care este infectată este o persoană care este supusă unui risc. Sunt estimări pesimiste şi estimări optimiste, este cert că, la cum evoluează răspândirea virusului, este absolut necesară luarea acestor măsuri”, a explicat Orban.

El a făcut referire la unele restricţii, arătând că au fost studiate şi modelele adoptate de alte ţări.

„Pe de o parte sunt măsuri de protecţie, cum e obligativitatea portului măştii (…), este o măsură pe care nu am instituit-o numai noi, noi am încercat să o instituim gradual, se pare că nu e suficient”, a declarat Orban.

În ceea ce priveşte programele de lucru, acesta a precizat că prefectul şi ITM vor discuta cu angajatorii pentru a face un „plan de etapizare” privind începerea activităţii salariaţilor.

În privinţa şcolilor, primul ministru a precizat că trecerea la scenariul online este legată de două motive: siguranţa copiilor şi faptul că persoanele tinere sunt asimptomatice, dar transmit mai departe virusul.

„Practic noi trebuie să acţionăm asupra a două categorii: persoanele de contact care pot fi identificate în anchetele epidemiologice şi pot fi izolate, pe de altă parte există persoane într-un număr destul de mare care sunt asimptomatici, care nici măcar nu cer diagnosticarea. Sunt mulţi, un procent semnificativ de persoane care sunt asimptomatice, ca să reduci transmiterea virusului de către asimptomatici trebuie să iei astfel de măsuri. (…) Sunt necesare astfel de măsuri suplimentare”, a explicat primul ministru.

Premierul a explicat şi care au fost motivele care au stat la baza restricţionării circulaţiei pe timp de noapte, arătând că sunt multe zone în care se fac petreceri sau adunări de persoane. El a precizat că măsura a fost aplicată şi în alte ţări şi a dat unele rezultate.

„Ce nu înţeleg foarte mulţi tineri, că asta e o chestiune de responsabilitate: un tânăr este mai puţin în pericol dacă se infectează, în schimb duce boala acasă şi poate să ducă boala celor pe care îi iubeşte”, a subliniat Orban.

„E un fel de carantină, sunt restricţii de circulaţie pe timpul nopţii” a spus Orban, menţionând că farmaciile, benzinăriile vor rămâne deschise.

El a arătat că pe timp de noapte restricţiile vor începe „probabil la ora 22-23” şi vor fi ridicate la orele 5 sau 6 dimineaţa şi vor fi valabile în toată ţara, cei care nu respectă restricţia urmând a fi amendaţi. Orban a arătat că „va fi o declaraţie, probabil, pe proprie răspundere” pentru circulaţia pe timp de noapte şi că este posibil ca aceasta să fie valabilă şi online.

„Încercăm să vedem cum o să reglementăm, astfel încât să nu fie neapărat pe hârtie”, a precizat şeful Gvernului.

Ludovic Orban a arătat că România este pe locul 17 dintre ţările UE ca nivel de infectare.

„Asistăm la un val epidemic doi care a afectat toate ţările europene, România nu se află pe primele locuri”, a declarat Orban.

Citeste si...
Ludovic Orban, după ce a votat: E o zi decisivă. Românii au puterea să decidă în ce direcție ne vom îndrepta