Economic, Featured

Orban dă asigurari că guvernul va găsi soluții pentru echilibrarea cursului euro

Premierul Ludovic Orban s-a declarat vineri îngrijorat de creşterea constantă a monedei euro şi devalorizarea leului, afirmând că Executivul încearcă o corelare a politicilor guvernamentale cu cele ale BNR, în aşa fel încât astfel de efecte economice negative să se reducă, anunță Agerpres.

„Cu siguranţă (îl îngrijorează devalorizarea leului – n.r.). Urmărim cu maximă atenţie şi încercăm o corelare a politicilor guvernamentale cu politicile Băncii Naţionale a României, astfel încât să reducem astfel de efecte economice negative”, a spus Orban.

El a adăugat că, în general, în economie efectele unor decizii se simt în timp, iar practic raportul leu-euro depinde în foarte mare măsură de evoluţia balanţei comerciale.

„Vă readuc aminte că, începând cu 2017, continuând cu 2018, continuând cu 2019, din cauza politicilor economice ale guvernelor PSD, deficitul comercial a fost într-o continuă creştere şi riscă să atingă pe 2019 cifra de 18 miliarde euro deficit comercial. Evident că asta afectează şi pune presiune asupra monedei naţionale, pentru că datorită creşterii importurilor evident că e o nevoie mare de valută, de euro, mai ales că aproape 80% din volumul schimburilor comerciale se realizează cu ţări din Uniunea Europeană. Asta permanent a afectat raportul leu-euro. Asta este cauza principală a scăderii leului în raport cu euro. Pe de altă parte, am încredere că Banca Naţională va avea capacitatea să ţină un echilibru între leu şi euro”, a afirmat premierul.

Orban a mai spus că îngrijorarea în legătură cu acest subiect trebuia să existe mai demult, el dând asigurări că Guvernul va veni cu soluţii.

Joi, cursul a mai depăşit un prag psihologic – 4,78 de lei pentru un euro. Banca Națională a României a publicat un curs de 4,78 lei pentru un euro, cu 0,07 la sută mai mare decât cu o zi în urmă. Este al patrulea nivel maxim istoric pentru euro, în tot atâtea zile.

 

blank