Preşedintele PNL, Ludovic Orban a criticat dur măsura de a imputa oamenilor bani prin intermediul Declarației 600 și a cerut ministrului Finanțelor să ceară ANAF-ului să anuleze acest „bir”.
„Emiterea Ordinului ANAF nr. 4140/2017 din data de 29 decembrie 2017 reprezintă o sfidare şi o bătaie de joc la adresa a peste 600 de mii de români, care au descoperit după sărbători că au noi obligaţii fiscale într-o lună de zile. Chiar dacă ANAF estimează un impact pentru 210.000 de contribuabili, în realitate datele statistice ale aceeaşi instituţii arată că sunt peste 600.000 de persoane cu activităţi independente sau venituri din alte surse. Prin impunerea Declaraţiei 600, persoanele care au realizat venituri în 2017, altele decât din salariu, respectiv din activităţi independente, drepturi de autor, chirii, dividende, etc. mai mari de 22.800 lei sunt obligate să declare aceste venituri la ANAF şi să plătească contribuţii sociale şi/sau de sănătate. Astfel, cei cu venituri din drepturi de autor, cărora le-au fost reţinute la sursă contribuţiile sociale şi de sănătate în 2017, vor trebuie să plătească 7.980 de lei, în avans, pentru 2018. Iar persoanele cu venituri din dividende vor trebui să plătească o taxă nouă, respectiv contribuţia de sănătate de 10%, calculată la nivelul unui salariu minim brut/lună, adică 2.280 lei în avans pentru 2018. Acestea sunt noi biruri puse în spinarea celor cărora deja le-au fost reţinute din salariu contribuţiile la sistemul de sănătate şi de pensie”, a explicat Orban, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Citeste si...  Săftoiu, înţepături usturătoare către Ludovic Orban: Puterea e întotdeauna cel mai bun test pentru caracter. „Plicul închis" în care a lăsat scorul pentru 2019